Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu beneficiază în acest an de o investiţie majoră la pavilionul central, clădire ce datează din anul 1860.
Lucrările vizează etajul I al clădirii centrale, instalaţiile din întreaga clădire (apă, canalizare, electricitate, termice), faţadele integral, precum şi schimbarea acoperişului.
Cu bani alocați de către Consiliul Judeţean Sibiu, Spitalul de Psihiatrie a demarat lucrările la obiectivul „Reabilitare şi modernizare pavilion central”. Contractul de execuţie a fost semnat cu firma BMT Trans Construct SRL, fiind în valoare de 2.973.993 lei. Termenul de finalizare a lucrărilor este 6 luni.
Directorul medical al spitalului, dr. Ciprian Băcilă, a precizat că Secția Psihiatrie I, aflată în renovare, deservește Spitalul de Psihiatrie în preluarea patologiei de psihoze bărbați, atât din interiorul județului Sibiu, cât și din județele limitrofe, fiind o secție importantă datorită faptului că o foarte mare parte din patologia acută care ajunge la camera de gardă este repartizată și tratată pe această secție. Băcilă s-a declarat convins că după renovarea secției condițiile de tratament și de cazare vor fi foarte bune pentru pacienți, iar condițiile de muncă pentru personalul care deservește această secție vor cunoaște îmbunătățiri semnificative.
E bine ca se igienizeaza sectia dar…de zeci de ani s-au tot facut igienizari,modificari de spatii,schimbari de locatii ale sectiilor sau birourilor.Toate aceste lucrari au costat sume impresionante de la banul public!Cine credeti ca a beneficiat din plin de banul public sub „masca” modernizarii,prin deturnare indirecta a banului alocat?Desigur cel care a efectuat lucrarea (cu devize umflate,cu materiale proaste,cu muncitori zilieri,necalificati),apoi cel care a semnat contractul(a luat procentul din lucrare dela executant in casch,apoi reprezentantul beneficiarului lucrarii cu cei din consiliul de administratie si poate si cate unii care au receptionat lucrarile…Uite asa se deturneaza banul public…de aia nu sunt bani la buget pentru cresteri de pensii si salarii si nu vor fi niciodata cat timp aceste Lepre nu sunt eliminate din acest cerc.!!!