În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 19173 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 26 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13856 de persoane, iar 694 persoane au decedat (4 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 172 de persoane, dintre care pe ATI 23 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 237 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1325 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 379 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 51 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 114 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 82 de forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 1.189 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 78 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 278 de mijloace de transport, din care 55 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre un medieșean, în vârstă de 19 ani, revenit din străinătate, depistat în municipiul Sibiu;
– 67 de sancțiuni în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
Polițiștii locali au verificat 56 de persoane și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
În cursul zilei de 14 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 15 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 6 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.