Patru persoane rănite într-un accident pe DN7, la Boiţa

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs în această dimineaţă, pe DN7, la Boiţa, o persoană fiind încarcerată, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu. 

La locul accidentului s-a deplasat o echipă de descarcerare şi ambulanţa pentru victime multiple.

Din primele informaţii, răniţii sunt conştienţi şi trei dintre ei au ieşit singuri din maşină.

Potrivit Poliţiei, şoferul unui camion a încercat să depăşească un Matiz, dar şoferiţa din automobil a bruscat volanul şi a lovit camionul, fiind proiectată în afara părţii carosabile şi rămânând încarcerată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*