Miniștrii Transporturilor, Culturii, Muncii și Educației se vor afla, în această perioadă, în județul Sibiu.
Vizitele unora dintre ei au fost deja anunțate de social-democrații sibieni. „În următoarele zile vor ajunge în Sibiu și vor susține conferințe de presă o serie de miniștri din actualul Guvern. La toate conferințele anunțate vor participa domnul ministru Bogdan Trif, parlamentarii sibieni din partea PSD, cei doi candidați ai PSD Sibiu pentru Parlamentul European, Alexandru Popa și Mihai Macaveiu, și alți membri ai PSD Sibiu“, a declarat Margareta Lupu, purtătorul de cuvânt al PSD Sibiu.
Astăzi, 17 mai, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este așteptat să inaugureze lucrările la autostrada Comarnic – Brașov, potrivit unor surse guvernamentale, după care va veni cu siguranță la Sibiu, însoțit de Narcis Neaga, directorul general al CNAIR SA. Cei doi se vor deplasa și în nordul județului, iar după-amiază vor susține o conferință de presă la sediul PSD Mediaș. Sâmbătă, la Sibiu se va afla ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz. Acesta va avea discuții cu o parte dintre managerii instituțiilor de cultură sibiene, după care va susține și o conferință de presă, însă nu a fost stabilit deocamdată locul unde se va desfășura întâlnirea cu jurnaliștii. Luni, la sediul organizației județene PSD Sibiu, se va afla în fața presei locale și Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.
O altă vizită guvernamentală confirmată pentru săptămâna viitoare la Sibiu este cea a Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației Naționale. „Doamna ministru vine să-și prezinte viziunea nouă vis-a-vis de posibila lege a educației și vine la «Octavian Goga» pentru că este unul dintre liceele de elită ale municipiului Sibiu. A optat pentru Colegiul Național «Octavian Goga», acolo mergem, nu este nici un fel de problemă. Ne întâlnim, după aceea, cu toți directorii din Sibiu în aula Universității «Lucian Blaga», unde vom participa cu toții la discuții și la prezentarea noii viziuni“, a declarat inspectorul școlar general Marius Novac.
Mihai COLIBABA