Patru intervenții Salvamont Sibiu în ultimele 24 de ore. La nivel național, peste 100 de apeluri de urgență

În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 119 apeluri prin care s-a solicitat intervenția de urgență a salvamontiștilor, în urma cărora au fost salvate 123 de persoane.

Foto: Facebook Salvamot România

Printre județele cu intervenții se numără și Sibiu, unde au fost primite patru apeluri de urgență, echipele Salvamont fiind mobilizate pentru acordarea de sprijin turiștilor aflați în dificultate pe munte.

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în Caraș-Severin – zona Muntele Mic (15), Brașov, Maramureș și Sinaia (câte 13), urmate de Lupeni (10) și Municipiul Brașov (9). De asemenea, câte patru apeluri au fost înregistrate în județele Bacău, Bihor, Cluj, Prahova, Harghita și Sibiu.

Din totalul persoanelor salvate, 43 au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau autospecialele Salvamont, iar pentru trei cazuri a fost necesară intervenția elicopterului SMURD, prin operațiuni de troliere.

Totodată, Dispeceratul Salvamont a primit și 59 de apeluri pentru informații și recomandări privind traseele montane.

Echipele Salvamont România reamintesc turiștilor importanța prudenței și a responsabilității în drumețiile montane și îi invită să se alăture campaniei de reducere a numărului de accidente pe munte.