Patru din cei șase favoriți care au jucat ieri au fost eliminați din competiție. Printre ei și campionul din 2016, olandezul Robin Haase.
Cea de-a doua zi a singurului turneu ATP Challenger din România, Sibiu Open, a debutat nefast pentru principalii favoriți la câștigarea competiției. Trecerea la sistemul de 48 de jucători pe tabloul principal de simplu a făcut ca numărul favoriților să crească de la 8 la 16, însă nu se poate spune că asta le-a purtat foarte mult noroc. Pentru că 4 din cei 6 favoriți care au intrat ieri pe teren au părăsit competiția, învinși de jucători mai slab clasați.
Favoritul 6, argentinianul Fernando Coria, a fost primul intrat în concurs, împotriva spaniolului Barranco Cosano. Argentinianul a avut un meci relativ simplu, încheiat rapid cu 6/1, 6/2. Un meci mult, mult mai greu l-a avut australianul Christopher O`Connell, francezul Maxime Hamou l-a pus serios la lucru. Hamou a luat primul set la tie-break. Setul secund a avut, de asemenea, nevoie de prelungiri și s-a încheiat tot 7/6, însă în favoarea australianului. Epuizat de efort, Hamou nu i-a mai pus probleme în setul secund, încheiat cu scorul de 6/2 pentru O`Connell. Iar aici s-a încheiat succesul favoriților. Favoritul 8, Rudolf Molleker, din Germania, a fost eliminat în două seturi, 6/3, 6/4, de Vaclav Safranek, din Cehia, favoritul 9, Joao Domingues, a fost eliminat de peruanul Varillas tot în două seturi, 6/3, 6/3 iar favoritul 10, Fernando Arguello, a fost eliminat cu 7/5, 6/1 de cehul Kopriva. Cel mai așteptat meci al zilei de ieri i-a adus față în față pe campionul din 2016, olandezul Robin Haase și sârbul Danilo Petrovic. Acesta din urmă a făcut un meci excelent și i-a distrus complet planul de joc olandezului. Haase nu a găsit nicio metodă prin care să contracareze servele extrem de puternice venite de la Petrovic, s-a umplut de frustrări și a fost nevoit să cedeze partida în două seturi, 6/3, 6/2.
Ieri s-au jucat și primele partide din turneul de dublu, unde toți pumnii se țin strânși pentru favoritul local, Victor Cornea, care face pereche cu clujeanul Alex Jecan. Cei doi au disputat un meci aprig împotriva cuplului Kolar/Serdarusic. Aceștia au luat primul set cu 7/5 însă cei doi jucători români au revenit în setul secund, l-au câștigat cu același scor, iar în super tie-break au reușit să câștige cu 10-8. “Este de apreciat o astfel de performanță, calificarea în sferturile de finală la Sibiu Open, ținând cont de faptul că adversarii de ieri sunt jucători cu performanțe notabile și la simplu, dar mai ales pentru că Federațiile Naționale din Croația și Cehia au sprijinit substanțial acești jucători cu sume importante iar Federația Română de Tenis nu a participat aproape deloc la dezvoltarea acestor doi jucători români din Sibiu și Cluj: Victor Cornea și Alexandru Jecan. Performanța de azi, dar și titlurile obținute de ei anul acesta în turneele din circuitul ITF sunt cu atât mai valoroase, ținând seama de condițiile menționate. Victor a crescut ca jucător în Sibiu, la Tenis Club Pamira, cu un buget foarte mic, și cu un efort foarte mare din partea lui și celor apropiați lui, iar acest aspect trebuie întotdeauna scos în evidență, mai ales în asemenea momente. Așteptăm o susținere cât mai mare din partea sibienilor la meciul din sferturile de finală de la Sibiu Open, joi seara, de la ora 17, pe Arena Centrală de la Tenis Club Pamira. Avem nevoie de această susținere și, personal, garantez un spectacol sportiv excelent”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open. Favoriții turneului de dublu, frații Sabanov, au trecut rapid de cuplul Barbu/Grigoriu cu 6/2, 6/3 iar echipa Barranco Cosano/Merino, a învins dublul Popko/Torebko cu 6/4, 6/2. Campionul de anul trecut, Dragoș Dima, a făcut pereche la dublu cu polonezul Michal Dembek, însă cei doi au pierdut cu 7/5, 6/2, în fața favoriților secunzi, spaniolii Martinez / Martos Gornes.
Principalul favorit la câștigarea turneului, portughezul Pedro Sousa, joacă astăzi de la ora 12:30 pe terenul central, la fel și favoritul 3, Attila Balasz, care va debuta pe terenul 5. Ziua se încheie cu meciuri de dublu pe toate cele trei terenuri.