Patrick Pescaru, tânărul campion din Șura Mare, a câștigat recent trei titluri naționale la ciclism

Patrick Pescaru este unul dintre cei mai valoroși cicliști din țară, crescut la Șura Mare, locul unde s-a dezvoltat ca om și sportiv. S-a născut la 13 martie 2002, în Schärding, Austria și a început ciclismul la vârsta de 11 ani, participând în 2013 la prima sa competiție, în cadrul evenimentului „Clujul Pedalează”.

Sursă foto: Facebook Primăria Comunei Șura Mare

De-a lungul timpului Patrick a reprezentat mai multe cluburi sportive din Sibiu, Cisnădie și București, iar din anul 2023 este legitimat la CSU Târgu Mureș, unde activează și în prezent. Pregătirea sa sportivă a fost coordonată timp de șase ani de antrenori din Spania, iar în prezent își construiește planurile de antrenament în strânsă colaborare cu antrenorul său.

21 de titluri naționale și 5 titluri balcanice

Este campion la mountain bike – Cross Country Olimpic (XCO), însă participă constant și la probele de XCC (short track), ciclocros, precum și la competiții de șosea. Aflat în prezent în al doilea an la categoria Elite, Patrick a reușit performanțe remarcabile încă din primul an: în 2025 a câștigat titlurile de campion național la XCO și XCC, iar recent a devenit și campion național la ciclocros (CX), fiind astfel campion național Elite simultan la trei discipline diferite.

În palmaresul său se regăsesc 21 de titluri naționale și 5 titluri balcanice, dintre care două la categoria Elite (XCO 2025 și CX 2024). Un moment de referință al carierei sale îl reprezintă câștigarea Campionatului Național de XCO, în vara anului trecut, pe traseul de la Păltiniș, unul dintre traseele sale preferate. La nivel internațional, Patrick a încheiat Campionatul European de XCO pe locul 33, având în anii anteriori clasări de top: locul 5 la proba de eliminator și locul 15 la XCC.

Sursă foto: Facebook Primăria Comunei Șura Mare

Mesajul său pentru tineri este simplu, să facă sport, indiferent de nivel, atât timp cât le aduce bucurie și echilibru. Iar pentru cei care visează la performanță, îi încurajează să încerce, pentru că nu ai nimic de pierdut atunci când îți urmezi dorințele.

Obiectivele sale sunt orientate spre progres constant și dezvoltare pe termen lung, considerând că rezultatele sunt consecința firească a muncii bine făcute. Din dorința de a contribui la dezvoltarea ciclismului în România, Patrick a inițiat proiectul „Champ Academy”, un program de mountain bike dedicat copiilor, care include antrenamente organizate în Sibiu, dar și posibilitatea de pregătire online pentru sportivi din alte județe.

„Promovarea și susținerea tinerilor din comuna Șura Mare prin evidențierea realizărilor lor în diverse domenii (educație, sport, cultură, voluntariat etc.), pentru a încuraja implicarea civică, dezvoltarea personală și consolidarea identității locale sunt câteva din obiectivele proiectului ”Campioni din Șura Mare”, propus și dezvoltat de compartimentul de Cultură, tineret și sport, din cadrul Primăriei Șura Mare”, au transmis reprezentanții Primăriei.
(MAO)