Patriarhul Daniel va participa la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși va marca începutul toamnei, fiind un eveniment cu caracter național și internațional, ce va reuni la Sibiu peste 3.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.

Întâlnirea va avea loc în perioada 6-9 septembrie. „Sibiul va avea, pentru zilele amintite, o populație întinerită. ITO semnifică o întâlnire a Bisericii cu tinerii săi în spațiul, deloc convențional, al unor zile de cordialitate și dialog. După cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană (4-9 septembrie 2007), Sibiul se dovedește a fi chemat să reactiveze statutul de Capitală Culturală a Europei creștine, tinerii fiind aceia care mărturisesc că nu le este indiferent nici modul și nici statutul social în care își vor trăi viitorul. Zilele din săptămâna viitoare în care vor fi aici, printre noi, sunt și zile ale dialogului cu sibienii, cu orașul în care mulți își doresc statutul de student ori de angajat, cu o întreagă cultură locală a ospitalității. Nu vor fi întâmpinați aici doar de Biserica locală, reprezentată prin vocea IPS Sale IPS Laurențiu Streza, ca Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, ci și de vocea istorică a unei îndelungate tradiții creștine cultivate prin rugăciune, școală teologică și cultură a dialogului. Vin pentru ei, dar vin și pentru noi. ITO este despre tineri, dar și despre tinerețea fără bătrânețe a unui Neam ce-și prăznuiește primul Centenar“, arată părintele Constantin Necula.

Importanța unității

Sunt așteptați la Sibiu mii de tineri din toate regiunile României, dar și din țări precum Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia sau India, implicați activ în lucrul cu tinerii în comunitățile parohiale din care provin. Lor li se vor alătura, în anumite momente ale evenimentului, tineri sibieni și din comunitățile situate în apropierea Sibiului. Reuniunea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin.

Exercițiu de dialog

Deschiderea oficială este programată joi, 6 septembrie, la ora 18.00, în Piața Mare, în prezența PF Părinte Patriarh Daniel.

ÎPS LAURENȚIU STREZA | Mitropolitul Ardealului: „Biserica Ortodoxă poate să-i ajute pe tinerii de pretutindeni să găsească răspunsuri la marile întrebări ale vieții, îi poate ajuta să trăiască o viață morală, să nu pună știința în slujba imoralității, ci în slujba adevărului și a binelui. Îi poate ajuta pe tineri să-și însușească o cultură cu adevărat umană. Tocmai de aceea salutăm venirea a peste 2.500 de tineri la Sibiu, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, organizată pentru al cincilea an consecutiv, de această dată la Sibiu, pentru a vedea și a înțelege cât de importantă este unitatea, mai ales atunci când ea e ancorată în Hristos și în Biserică.“

Evenimentul se încadrează în seria întâlnirilor de tineret organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, la Cluj în 2015, la București în 2016 și la Iași în 2017. „În an Centenar, tinerii Țării, însoțiți de prietenii lor, se întâlnesc în prima Capitală a Unității, căutând să-și dovedească nu doar colegialitatea lor sufletească, ci și unitatea cu Biserica lor și cultura lumii în care trăiesc. Sunt chemați să transmită Bisericii și opiniei publice modul în care își văd viața, idealurile și construcția viitorului, sunt chemați să poarte dialog cu sine și cu acei care împart idealurile legate de Evanghelie și Ortodoxie. Sunt chemați să spună cum văd ei soluția menținerii în Unitate a Neamului și a Credinței în care trăim. Un exercițiu de dialog social, de pedagogie socială, necesar societății românești concasate de conflicte și controverse, un exercițiu de gândire atentă asupra valorilor care ne fac europeni și universali“, a conchis părintele Necula.


Alexandra Cristina FLEȘERIU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*