Patriarhul Daniel a anunțat că s-a vaccinat anti-Covid-19, dar a spus că toate datele sunt confidențiale când a fost întrebat cu ce ser.
Patriarhul Daniel a asistat la ședința solemnă pentru Ziua Națională a României azi la Parlament. El a fost întrebat dacă s-a vaccinat anti-Covid-19, iar răspunsul a fost pozitiv:
„Sigur, ne-am vaccinat, gata!”, a răspuns Patriarhul, dar a menționat și că toate datele sunt confidențiale când a fost întrebat cu ce ser.
„Vă pot transmite oficial că Părintele Patriarh a confirmat astăzi, într-o scurtă întâlnire cu presa, la ieșirea din Parlament, că s-a vaccinat. Poziția favorabilă a BOR față de vaccinarea în sine ca act medical profilactic și benevol este deja foarte bine cunoscută”, a transmis mai apoi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
„E esențial că a ales să se vaccineze”
Purtătorul de cuvânt a spus și el, întrebat de hotnews.ro, că datele sunt confidențiale și că mesajul este important, cel că Patriarhul a ales să se vaccineze, nu ce ser a folosit:
„Restul informațiilor sunt confidențiale și trebuie respectata această confidențialitate. Esentială rămâne declarația oficială în sine, aceea că a ales să se vaccineze.”
Patriarhul Daniel a transmis în urmă cu 10 zile, în valul 4, un îndemn la rugăciune şi grijă pentru sănătate, în care le spunea românilor „să respecte măsurile de protecție sanitară și să asculte îndemnurile medicilor”. Totuși, atunci nu s-a făcut referire la vaccinare.
Înainte de asta, Patriarhul Daniel a avut doar o apariție legată de vaccinare, de Paște. Atunci el a susținut că în Basilica Sfântului Mormânt au fost lăsate să intre 2.500 de persoane datorită vaccinării, Israelul având un procent de populație vaccinată foarte mare.