Păstrăvăria Cindrel s-a văzut nevoită în această dimineață să scoată de urgență la vânzare cantitatea de 10 tone de păstrăvi.
Din cauza unui incident la barajul de la Gura Râului, bazinele păstrăvăriei au rămas fără apă.
În aceste condiții, reprezentanții păstrăvăriei au fost nevoiți să scoată la vânzare cantitatea de 10 tone de păstrăv. Pentru a vinde peștii mai ușor, prețul a fost redus la 15 lei /kg.
„O defecțiune probabil, la baraj, ne-a lăsat fără apă în bazin. Acum scoatem peștii, și îi vindem cu 15 lei kilogramul, față de 25 în mod normal. Încercăm să recuperăm cât putem. cine dorește ne găsește la păstrăvărie, în zona barajului de la Gura Râului”, spune Vasile Arsenie, administratorul păstrăvăriei.