Două egrete mari reprezintă, de câteva săptămâni, atracția sibienilor care locuiesc în cartierul Terezian, în zona Podului de Piatră. Maiestuoasele păsări, deși cam timide, par să se fi adaptat vieții în oraș și nu au nicio problemă în a conviețui cu agitatele rațe sălbatice care au „monopolul” asupra râului în acea zonă. Specialiștii de la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu monitorizează apariția a patru egrete pe Cibin.
Faptul că Sibiul este un oraș primitor pentru turiștii străini îl știam de multă vreme, dar se pare că Sibiul prezintă un climat prielnic și primitor și pentru unele specii de păsări mai puțin obișnuite pentru această zonă. Două egrete mari albe își fac veacul, de câteva săptămâni, pe Cibin, în zona Podului de Piatră și a celui din vecinătatea fabricii Libertatea.
Iernează pe Cibin
Prima dintre cele două frumoase înaripate a apărut în zonă de mai bine de o lună și la început a fost extrem de sperioasă. Se arăta extrem de rar, doar dimineața, devreme, înainte de a începe agitația cotidiană, sau seara, când zgomotul se mai liniștea. De mai bine de o săptămână, însă, în aceeași zonă a mai apărut o egretă. Extrem de timide, cele două păsări se feresc de zgomotele puternice și nu permit oamenilor să se apropie la mai mult de câțiva zeci de metri. Cu toate acestea, par a se fi obișnuit cu agitația orașului, atâta timp cât nu le deranjează nimeni.
Conviețuire cu rațele
Cele două egrete împart același habitat nu doar cu oamenii, pe care par să îi tolereze atâta timp cât stau la distanță, ci și cu puzderia de rațe sălbatice de pe Cibin. Le ignoră cu desăvârșire pe vecinele gălăgioase care „pescuiesc“ în aceeași zonă și se scaldă cât e ziua de lungă. Egretele stau liniștite pe marginea râului și caută hrană sau se odihnesc, iar când ceva le perturbă, își iau zborul. Totuși, dacă rațele sălbatice din zonă s-au obișnuit cu oamenii și chiar primesc mâncare de la trecători, egretele sunt mult mai rezervate. Asta și pentru că în „meniul” lor nu se regăsește pâinea pe care vecinele lor le acceptă de la sibieni. „Egreta mare preferă bălţile și zonele umede pe suprafeţe întinse, cu stufărișuri, pajiști inundate, canale, heleșteie etc. Se hrănește în ape puţin adânci în zone inundate cu vegetaţie bogată, mlaștini, pe malurile apelor, ale canalelor. Dieta constă în general din pești și insecte acvatice, însă poate fi văzută frecvent și pe terenuri uscate, unde vânează mamifere mici, șopârle sau insecte terestre“, a precizat biologul Marilena Bordea, de la Serviciul Calitatea Factorilor de Mediu și Biodiversitate din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu.
Patru în total
Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu afirmă că pe Cibin stau patru astfel de exemplare pe care ei le monitorizează, iar alte câteva se găsesc tot în județul Sibiu, pe râul Olt. Aceste păsări au nevoie de apă curgătoare ca să prindă peștele cu care se hrănesc, iar temperaturile din această perioadă le convin. În mod normal, egretele trăiesc mai spre sud, în Delta Dunării, rar în inima țării. Însă o posibilă explicație a specialiștilor este că exemplarele de pe Cibin și Olt au ajuns mai demult în zonă, le-a prins iarna aici dar, datorită faptului că au găsit un climat prielnic, respectiv apă curgătoare și hrană, nu au mai plecat. Prezența egretelor în Sibiu nu este un fenomen nemaiîntâlnit, spun cei de la Mediu, însă pentru nespecialiști este cu siguranță un eveniment să întâlnească la doi pași de casă aceste apariții rare. Faptul că ele se află în Sibiu este un semn că mediul este, totuși, sănătos, adaugă experții din cadrul APM Sibiu.
„Populaţia din România de egrete mari (din care mare parte se află în Delta Dunării) a fost estimată la 210-370 de perechi cuibăritoare. Iernează pe teritoriul țării noastre între 1.000 și 3.000 de exemplare. Egreta mare este o specie parţial migratoare, juvenilii părăsind zonele de cuibărit încă din iulie. Migrează în lunile de toamnă spre sudul Europei, însă în iernile blânde unele exemplare pot să rămână în zonele de cuibărit. Revine în zonele de cuibărit de la sfârșitul lunii februarie.“
Egreta mare este o specie caracteristică zonelor umede cu pâlcuri de sălcii. Lungimea corpului este de 85-100 cm şi greutatea mai mică de un kilogram, fiind ca dimensiuni asemănătoare cu stârcul cenuşiu. Anvergura aripilor este cuprinsă între 145 și 170 cm. Penajul este complet alb. Pe spate, peste coadă, sunt prezente 30-40 de pene ornamentale alb sclipitoare, fin spintecate, care în secolul XIX erau recoltate prin distrugerea coloniilor şi împuşcarea păsărilor, pentru a fi vândute caselor de modă. Totuși, cei de la APM Sibiu spun că populația de egrete este din nou în creștere, în ultima perioadă. Egreta este prezentă în efective mici pe cea mai mare parte a continentului, cu excepţia zonelor nordice. Cuibăreşte în colonii formate numai din egrete sau împreună cu alte specii de stârci, caracterul gregar fiind mai puţin accentuat. Iernează în zona mediteraneană şi în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de 13 ani şi nouă luni.Populaţia europeană a speciei este mică şi cuprinsă între 11.000-24.000 de perechi. După 1970, specia a început să-şi revină numeric şi a manifestat o tendinţă generală pozitivă. Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea sălciilor iarna, ca material pentru foc de către localnici, şi deranjul coloniilor reprezintă principalele pericole ce afectează specia. Ca măsuri de conservare, se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânătorii.
