Partidul liberal-democrat european (ALDE Europe) a adoptat o rezoluție depusă de USR împreună cu partidul bulgar MRF, prin care cere aderarea imediată a României și Bulgariei la Schengen (CP)

Familia liberală europeană ALDE Europe, din care USR face parte, a adoptat o rezoluție la Congresul partidului european ce se desfășoară în Portugalia, la Estoril, prin care cere oricărui stat membru să își ridice veto-ul la aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

Foto: USR Sibiu

 

Rezoluția cere tuturor instituțiilor europene să depună toate eforturile pentru aderarea celor două state cu frontierele terestre la Schengen și să pună presiune pe statele care se opun acestui demers legitim.

„Aderarea României la Spațiul Schengen terestru nu este o favoare care ni se face, ci un drept pe care l-am câștigat. Cetățenii români, antreprenorii români nu au de ce să fie victimele unui joc politic pe care îl face Austria prin reprezentanții săi la vârf. România contribuie la prosperitatea și securitatea Uniunii Europene și trebuie tratată ca atare în marea familie europeană. E adevărat că cei care conduc vremelnic România nu au luptat suficient pentru acest drept al nostru, dar împreună cu colegii mei facem toate demersurile posibile pentru ca România să primească toate beneficiile pe care le merită”, a transmis președinta USR, Elena Lasconi.

România și Bulgaria îndeplinesc încă din 2011 toate criteriile tehnice, legale, pentru aderarea deplină la Spațiul Schengen. Cu toate acestea, dreptul de veto al unor state membre ale Uniunii Europene a blocat acest proces, în mod cu totul nejustificat.

„Indiferent de rezultatul alegerilor din Austria, dreptul european trebuie să prevaleze. Ridicarea unui veto absurd este o obligație legală și, mai ales, morală față de poporul român care nu primește libertatea de mișcare drept cadou, ci ca pe un drept câștigat prin muncă și determinare. La 16 ani de la aderarea României la UE, integrarea completă în spațiul european trebuie să se întâmple acum”, a declarat la Estoril europarlamentarul Dan Barna, liderul delegației USR și vicepreședinte ALDE Europe.

ALDE Europe, Renew Europe, Parlamentul European, Comisia Europeană și-au arătat în repetate rânduri susținerea pentru ca România și Bulgaria să intre complet în zona Schengen. Chiar președintele Comisiei Europene a insistat în discursul său din 2023, la prezentarea raportului despre Starea Uniunii Europene, că aderarea trebuie făcută fără nicio altă întârziere. Oficial, pe 15 septembrie 2023, Comisia Europeană a anunțat ridicarea MCV pentru România și Bulgaria, un mecanism de verificare și control considerat condiție esențială pentru aderarea la Schengen.

Reamintim că USR a reușit să convingă partidul austriac NEOS, parte din aceeași familie europeană, să ceară guvernului austriac retragerea deciziei de a se opune aderării României la Spațiul Schengen. În familia conservatoare din care PNL face parte nu se poate vorbi despre un asemenea succes diplomatic.

Neincluderea României și Bulgariei în Spațiul Schengen are doar consecințe negative. Pe lângă pierderile economice semnificative ale celor două țări, de zeci de milioane de euro anual, ținerea celor două țări membre UE în afara Schengen alimentează propaganda anti-UE, pune serioase probleme legate de statul de drept, discriminează cetățeni și companii europene și, nu în ultimul rând, duce la creșterea emisiilor de carbon cu peste 46 de mii de tone anual, din pricina timpilor mari de așteptare la granițele dintre Grecia, Bulgaria, România și Ungaria.

Din delegația USR care participă la Congresul ALDE Europe, ce se desfășoară în Portugalia, fac parte alături de Dan Barna, liderul delegației, și deputații Cătălin Drulă, Ionuț Moșteanu, Diana Buzoianu, Denisa Neagu, senatoarea Silvia Dinică și fostul europarlamentar Vlad Botoș, alături de alți membri, unii dintre ei parte din conducerea partidului: Dominic Fritz (care a participat și la summitul primarilor liberali din Europa), Liviu Mălureanu, Horia Bogdan, Alin Buzdugan, Cristian Baciu, Cezar Drăgoescu, Alina Gîrbea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*