Au mai rămas doar două zile până la startul primei partide din cadrul ediției a IX-a a Memorialului Elemer Tordai.
Alături de BC CSU Sibiu vor veni BCM U Pitești, BC Mureș și KB Kosice, pentru a-și măsura forțele, înaintea startului sezonului oficial.
Suporterii sibieni sunt invitați între 13 și 14 septembrie, la Sala Transilvania, pentru a-și întâlni preferații, pentru prima dată în noua formulă. BC CSU Sibiu are și anul acesta oponenți veritabili, la cea de a IX-a ediție a Memorialului Elemer Tordai. BCM U Pitești, BC Mureș și KB Kosice. ”Îi așteptăm pe suporterii sibieni la Sala Transilvania din Sibiu, pentru a-i vedea pe parchet, pe cei care care vor îmbrăca tricoul galben-albastru al echipei noastre, în acest sezon. Pentru noi este un turneu extrem de important, din punct de vedere al pregătirii înaintea meciului din 21 septembrie, din FIBA Europe Cup. Sperăm să avem parte de un spectacol baschetbalistic de excepție”, a spus Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu
Eveniment deja cu tradiție la Sibiu, ajuns la cea de a IX-a ediție, Memorialul Elemer Tordai 2017 se desfășoară și în acest an, în perioada de presezon și, pentru prima dată, va avea participare internațională.
Programul partidelor este următorul:
Miercuri, 13 septembrie 2017
- Ora 17:00 – BCM U Pitești- KB Kosice
- Ora 19:00 – BC CSU Sibiu-BC Mureș Tg. Mureș
Joi, 14 septembrie 2017
- Ora 17:00 – Finala mică
- Ora 19:00 – Finala mare
- Ora 21:00 – Festivitatea de premiere
Accesul la meciurile din cadrul Memorialului Tordai 2017 va fi gratuit.
Expoziție foto
Trei fotografi pe care îi vedem mereu pe parchetul Sălii Transilvania la meciurile CSU Sibiu aduc în fața iubitorilor de baschet, în data de 13 septembrie, 30 de imagini care cuprind, așa cum spune și numele expoziției, „Emoții galben-albastre”. Ana-Maria Mătușoiu, Cristian Cojocariu și Adrian Bugariu au decis ca fotografiile adunate de-a lungul sezonului precedent, unul frumos și plin de reușite, să facă obiectul unei expoziții inedite care va fi vernisată chiar la Sala Transilvania. Este o expoziție de suflet, una plină de emoții și frumoase aduceri aminte, compusă din cele mai bune lucrări ale celor trei fotografi. Vernisajul va avea loc în prima zi a Memorialului „Elemer Tordai”, 13 septembrie, începând cu ora 18:30, în holul din intrarea principală a Sălii Transilvania.