Ambasadorii propuși de președintele Klaus Iohannis pentru Mexic, Danemarca și India au fost avizați, astăzi, de către comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, informează Agerpres. Printre cei care au primit avizul parlamentarilor din comisiile de specialitate se numără și sibianul Mihai Alexandru Grădinar, propus de Iohannis pentru misiunea diplomatică a României în Danemarca și Islanda.
„Relația României cu Danemarca este una relativ dinamică, nu e grevată de probleme sensibile și are un potențial deosebit de aprofundare. În contextul în care Danemarca e singurul partener nordic al României, atât membru NATO, cât și UE, poate deveni poarta de acces a României către nordul Europei”, a afirmat acesta.
Grădinar a arătat că în mandatul său va urmări patru linii principale de acțiune în relația cu Danemarca, respectiv: consolidarea dialogului politico-diplomatic, intensificarea relațiilor economice, o coordonare mai strânsă în cadru multilateral și relația cu comunitatea românească. În ceea ce privește Islanda, prioritățile sale vizează cooperarea economică, mai ales în domeniul energiei geotermale, și relația cu comunitatea românească din această țară.