Depunerea Legii salarizării, reluarea dezbaterilor pe modificările la legile Justiţiei, înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 şi audierea lui Dan Andronic de către Comisia SRI reprezintă temele ce urmează să fie abordate în Parlament imediat după sărbătorile pascale.
DEPUNEREA PROIECTULUI PRIVIND LEGEA SALARIZĂRII UNITARE, AMÂNATĂ UNILATERAL DE DRAGNEA
Depunerea Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri bugetare a fost amânată săptămâna trecută, prin decizia unilaterală a liderului PSD, Liviu Dragnea, care a arătat că îşi doreşte ca acest act normativ să „mai stea” o săptămână, pentru a fi publicat în presă, astfel încât „să-şi mai dea lumea cu părerea”, scrie Mediafax, preluat de Monitorul de Cluj. „Nu. Eu nu vreau să-l depun azi. Să mai stea o săptămână, să meargă la grupuri, să-l publicăm şi în presă, să-şi mai dea lumea cu părerea”, a spus Dragnea, întrebat dacă proiectul legii salarizării unitare se va depune săptămâna trecută la Parlament, aşa cum s-a anunţat. Este de aşteptat, astfel, ca proiectul de lege să fie depus, împreună cu lista de semnături ale parlamentarilor PSD şi ALDE, în dezbaterea parlamentară, în cursul acestei săptămâni.
Pe de altă parte, USR a anunţat că va face, tot în această săptămână, o dezbatere publică pe tema salarizării unitare, la care va invita sindicatele, dar şi patronatele. USR a criticat, săptămâna trecută, faptul că proiectul de lege a fost publicat pe site-ul PSD şi nu pe cel al Ministerului Muncii, despre care consideră că ar fi instituţia care ar fi trebuit să asume proiectul.
RELUAREA DEZBATERILOR PE MODIFICĂRILE LA LEGILE JUSTIŢIEI
În această săptămână, Senatul ar trebuie să reia dezbaterile pe modificările la legile Justiţiei, pe care le-a sistat în urmă cu două săptămâni la solicitarea CSM. Comisia juridică a Senatului a amânat, în şedinţa din 5 aprilie, pentru două săptămâni, dezbaterile pe mai multe proiecte de lege, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o solicitare în acest sens. ”A sosit la comisie o adresă din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în care ni se solicită ca iniţiativele legislative sau proiectele legislative ce au ca obiect legile Justiţiei – şi aici modificările sunt cu privire la Legea 303 – să le analizăm sau să le lăsăm, pentru că nu sunt oportune acum, până când CSM-ul nu va finaliza modificările la legile Justiţiei. În aceste condiţii, noi solicităm o amânare a acestui proiect, dată fiind şi conferinţa de presă a domnului ministru, să vedem ce modificări au fost propuse”, a spus senatorul Nicoleta Pauliuc în timpul dezbaterilor din comisie.
Solicitarea PNL a fost susţinută şi de senatorii USR din comisia juridică. ”Amânăm până pe 19 aprilie. Să facem o adresă către ministrul Justiţiei şi către preşedintele CSM, în care să le comunicăm aceste lucruri şi să le punem în vedere că procedura de legiferare s-a lungit foarte mult. Am înţeles necesitatea armonizării punctelor de vedere şi a unor viziuni unitare pe tot ceea ce înseamnă acest pachet, dar nici nu putem să ne lungim cu aceste dezbateri”, a răspuns senatorul PSD Şerban Nicolae.
Tot în cursul acestei săptămâni ar trebui să fie demarate procedurile parlamentare pentru înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009, solicitată de PSD şi ALDE, şi al cărei preşedinte va fi liderul PSD Liviu Dragnea.
Nu în ultimul rând, Comisia SRI îl invită pe Andronic la audieri pe tema articolul său cu privire la alegerile din 2009. Comisia SRI a apreciat, săptămâna trecută, ca utilă invitarea lui Dan Andronic la audieri, pentru săptămâna în curs, pentru a prezenta date şi informaţii precise despre articolul său cu privire la alegerile din 2009.