Parlamentarii de Sibiu nu au adus nici un ban pentru județ

Proiectul de lege privind bugetul de stat a fost adoptat, marți după-amiază, cu 208 voturi favorabile și 105 „împotrivă“, iar cel al asigurărilor sociale cu 208 „pentru“ și 107 „împotrivă“. Întâmplător sau nu, în zilele în care zeci de mii de locuitori ai județului Sibiu cer în stradă demisia Guvernului PSD, majoritatea confortabilă de care dispune coaliția de guvernământ în Legislativ a găsit de cuviință să dea de pământ cu amendamentele importante pentru Sibiu.

Senatorul PNL Florin Cîțu a precizat că parlamentarii liberali au votat împotriva bugetului pe anul 2017. „În propunerea de buget a guvernului Grindeanu, județul Sibiu este marginalizat și autoritățile locale sunt condamnate la riscul de a-și bloca investițiile. Toate proiectele susținute de parlamentarii PNL Sibiu, care vizează direct dezvoltarea județului Sibiu și creșterea nivelului de trai al sibienilor, au fost respinse de parlamentarii PSD. Parlamentarii PSD Sibiu nu au arătat nici măcar un minim act de decență prin care să se abțină de la vot și au votat împotriva acestor proiecte majore pentru Sibiu. Nu s-au gândit la interesul sibienilor, ci au votat conform cerințelor și intereselor domnului Dragnea. Mai mult decât atât, investițiile publice reale prevăzute în acest buget sunt cele mai mici de la aderarea României în Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al departamentului de comunicare din cadrul PNL Sibiu.

Eșec pe linie de partid

Senatorul Viorel Arcaș, președintele organizației municipale PSD Mediaș, conduce comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat. Calitate în care ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus pentru Sibiu sau măcar pentru Mediaș. „Noi am propus și am susținut aceste amendamente. Eu și dl. deputat Neagu ne-am zbătut, dar fiind o minoritate, aveam nevoie de sprijinul PSD și mai ales al celui care este în comisie. Amendamentele legate de județul Sibiu au fost votate de domnii Terea și Arcaș, dar pe dl. Arcaș nu l-am văzut în sală și el, în general, amendamentele noastre nu le-a votat. Este păcat, fiindcă avea un cuvânt greu de spus. Fiind președintele comisiei de buget-finanțe, el avea un cuvânt greu de spus și putea rezolva acest proiect (centura Mediașului – n.red.). Poate nu cu o sumă uriașă, cum am propus-o noi, dar poate măcar să se facă un studiu, să se demareze acest proiect. Aceste lucruri nu ar trebui să aibă culoare politică. Centura Mediașului nu este nici a PNL-ului, nici a PSD-ului, e a medieșenilor!“, a declarat senatorul liberal Mircea Cazan, pentru Mesagerul de Sibiu.

Supărat pe presă

După ce Mesagerul de Sibiu a relatat, în ediția electronică, eșecul de la București, senatorul Arcaș a declarat, pe pagina sa de Facebook, că informația apărută în presă despre respingerea amendamentelor privitoare la suplimentarea fondurilor pentru centură, bazin de înot și locuințele ANL din Mediaș este „o campanie de dezinformare a cetățenilor care, efectiv, nu au timp să se documenteze“. Iată argumentele acestuia, pe care vă invităm să le cântăriți singuri: „Amendamentul referitor la centură a fost respins fiindcă nu avea nicio bază legală. Alocarea fondurilor nu se poate face fără documentație tehnică și fără să existe un studiu de fezabilitate. Guvernul Cioloş a refuzat să semneze atribuirea studiului de fezabilitate pentru centura (noiembrie 2015), iar apoi a anulat licitația (iunie 2016). Legat de restul amendamentelor, alocarea se face de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale în funcție de ordinea în care s-au depus proiectele. Pentru locuințele ANL exista documentația depusă la Minister de vechea administrație locală, fiind stabilită și locația, cu probabilitate mare de a începe construcția locuințelor în anul 2017. Doresc să precizez faptul că bugetul României pentru anul 2017 a fost construit cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniu, asigurând realizarea masurilor cuprinse în «Programul de guvernare PSD-ALDE». Colegii din PNL care au depus amendamentele nici măcar nu s-au prezentat la Comisiile reunite de Buget Finanțe să le susțină, dând impresia ca a fost doar o acțiune de imagine“.

Cîmpean: „Nu aveam foarte mari speranţe…“

Amendamentele pe legea bugetului propuse de parlamentarii PNL de Sibiu vizau dezvoltarea regională şi chiar naţională, nu doar a județului Sibiu, subliniază Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. „Referitor la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, ştim cu toţii care sunt problemele în sistemul sanitar. Ne-am mobilizat aici, la nivel local, împreună cu Primăria municipiului Sibiu, să demarăm acest proiect pentru edificarea unei construcţii noi care ar scuti multe cheltuieli pe care la momentul acesta Consiliul Judeţean Sibiu le face cu întreţinerea clădirilor foarte vechi pe care le are Spitalul Judeţean. Dincolo de acest aspect, o nouă construcție face posibil un act medical de calitate şi ne-ar scuti de foarte multe probleme legate de sănătatea sibienilor cum ar fi acele infecţii asociate actului medical şi alte disfuncţionalităţi în circuitul medical. Vreau să accentuez că acest proiect al noului spital nu este doar de interes judeţean, ci are și un impact regional, întrucât spre Sibiu vin numeroşi pacienţi din judeţele Vâlcea şi Alba. Nu aveam foarte mari speranţe că se vor uita atent spre această solicitare. Nu înseamnă că dacă nu am primit bani pentru spitalul nou, proiectul nu va continua”, a dat asigurări șefa deliberativului județean.

Turistule, pe-aici ți-e drumul!

O altă solicitare a fost cea pentru reabilitarea Transfăgărăşanului. „România iese în lume cu unul dintre cele mai frumoase trasee – Transfăgărăşanul – însă decidenţii de la nivel național nu alocă niciun ban pentru reabilitarea acestui drum, deși condiţiile în care se circulă acum nu sunt optime. Sibiul a făcut această solicitare chiar dacă fondurile nu intră în bugetul judeţului Sibiu, fiind vorba de un drum naţional, administrat direct de CNADR. S-a solicitat să fie luată în considerare ca prioritară reabilitarea acestui drum care aduce vizibilitate României. Totodată, pentru turismul românesc este important şi acel drum care leagă Transalpina de Autostrada A1, coborând de la Jina înspre Sălişte. Acest drum judeţean este foarte frecventat de către toţi turiştii care utilizează Transalpina. Ar fi contribuit la dezvoltarea turismului românesc“, consideră Daniela Cîmpean.

Majoritatea a decis

Deputatul PNL Constantin Șovăială acuză și el parlamentarii PSD-ALDE că au votat împotriva intereselor sibienilor. „Am susţinut, în cele două zile, în plenul Parlamentului, amendamente pe legea bugetului pentru dezvoltarea judeţului Sibiu. Din păcate, amendamentele privind construcţia unui spital judeţean, modernizarea drumurilor judeţene, construcţia de locuinţe pentru tineri sau construcţia unui bazin de înot în municipiul Mediaş au fost respinse de către majoritatea parlamentară condusă cu o mână de fier de Liviu Dragnea. Parlamentarii PNL au propus amendamente vitale pentru dezvoltarea judeţului Sibiu, doar că majoritatea PSD-ALDE a pus interesul de partid mai presus de sănătatea, educaţia şi infrastructura din judeţul Sibiu! Ne vom trata în aceleaşi spitale bolnave de 100 de ani, vom avea aceleaşi drumuri periculoase, iar tinerii vor învăţa în aceleaşi şcoli fără autorizaţie! Asta este adevărata faţă a celor din PSD!“, afirmă  Șovăială.

Daniela CÎMPEAN | preşedinte CJS„Alte solicitări au fost făcute pentru zona de nord a judeţului, pentru centura Mediaşului, care este de asemenea foarte importantă şi este surprinzător pentru mine să aflu că, deşi Comisia de buget finanţe a Senatului are în fruntea ei un senator din Mediaş, care locuieşte în Mediaş şi care ştie cel mai bine cât de necesară este această centură, acest parlamentar a votat împotriva amendamentului. Este inexplicabil pentru mine şi nu pot să înţeleg asemenea abordări. Sper ca sibienii să observe toate lucrurile acestea. Fiecare solicitare a fost fundamentată şi argumentată şi constat cu dezamăgire că nu contează argumentele, contează o direcţie dată pe line de partid. Este inadmisibil să iei hotărârile la nivel naţional strict pe linie politică şi să nu priveşti argumentele care stau în spatele unor solicitări.”
Șase proiecte, toate cu ghinion

Parlamentarii PNL Sibiu au depus șase amendamente prin care au solicitat suplimentarea bugetului de stat cu sumele necesare derulării și implementării următoarelor proiecte pentru județul Sibiu:

– construcția noului spital județean;

– modernizarea drumului județean DJ106E, în lungime totală de 40 km, care leagă Mărginimea Sibiului de Transalpina;

– reabilitarea drumului turistic Transfăgărășan;

– construcția centurii ocolitoare a municipiului Mediaș;

– construcția unor locuințe pentru tineri în municipiul Mediaș;– construcția unui bazin de înot în municipiul Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*