Părintele Necula susține campania de strângere de fonduri pentru „Cumințenia Pământului”

Părintele Constantin Necula susține campania de strângere de fonduri pentru cumpărarea sculpturii lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, pentru că „e important, inclusiv creștinii ortodocși din România să înțeleagă că dacă vom construi o catedrală, putem să cumpărăm și o statuie”.

„Cred că acum e important, inclusiv creștinii ortodocși din România să înțeleagă că dacă vom construi o catedrală putem să cumpărăm și o statuie. Altfel, suntem nemernici. Adică, identitatea noastră este ortodoxă. Brâncuși, în „Cumințenia Pământului”, unde o Evă nevinovată își cere iertare pentru cădere … este important să o recuperăm așa cum este ea. O Evă nevinovată, feciorelnică, ce își cere iertare pentru cădere. Nu degeaba are cucuie pe cap, nu degeaba este așezată într-o poziție de părere de rău. Poate prin „Cumințenia Pământului” ne cumpărăm și noi înapoi cumințenia ca popor”, a afirmat preotul.

Pentru a ajuta la strângerea de bani pentru „Cumințenia Pământului”, preotul Necula ar fi de acord să apară chiar și într-un videoclip. „Aș face un videoclip în care să cer să contribuie lumea neapărat la „Cumințenia Pământului”. Acolo merită”, spune Necula.

În opinia consilierului misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, „noi suntem foarte departe să avem o catedrală”, referindu-se la Catedrala Mântuirii Neamului.


(AGERPRES)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*