Preotul Constantin Necula afirmă că românii ar trebui să întâmpine anul 2019 cu nădejde şi să ştie întotdeauna că „pentru Dumnezeu avem rugăciune, iar pentru rezolvatul problemelor – telefonul”.
„Adică trebuie să învăţăm ce li se cuvine oamenilor şi ce i se cuvine lui Dumnezeu. Trebuie să muncim mai mult, mult mai mult şi să fim atenţi la ce primim ca să putem dărui înapoi”, mai spune preotul. Despre români, Constantin Necula crede că sunt tot mai „sărăciţi de speranţe”.
Părinte, cum să întâmpinăm noul an? Oamenii îşi pun multe speranţe.
Speră doar aceia care au şi la ce spera şi pentru ce spera. Cred că de fiecare dată e bine să punem un început bun lucrurilor pe care le facem.
V-aţi făcut un bilanţ al anului care a trecut?
Nu am obiceiul. Îl fac la spovedit, nu îl fac la Revelion. Cred că este important să înţelegem că anul care a trecut a trecut şi că pe fundamentele lui am învăţat destule. Eu am învăţat foarte multe în 2018, despre oameni, despre ţară, despre instituţii, despre binecuvântare şi trădare concomitent.
V-aţi schimbat ceva din ce gândeaţi înainte?
Într-un fel, da. Mi-a confirmat că e adevărat cuvântul Scripturii care spune „nebunii îşi pun nădejdea în oameni”. Nădejdea e numai în Dumnezeu. În ceilalţi… e un soi de nebunie să crezi că ceilalţi te vor ajuta la un proiect. Nu aş vrea să fiu conducătorul României pe tema asta, să încerc să coalizez oameni care să spună ceva şi să facă altceva.
La început de 2019 sunteţi mai realist, mai pesimist, mai optimist?
Sunt realist, dar în aceeaşi măsură şi nădăjduitor. Văd o generaţie care se naşte din urmă, mult mai tăcută decât celelalte, care e lipită de interesul şi de idealul bisericii. Când zic interes, nu spun interesul financiar al bisericii, dar interesul duhovnicesc al bisericii. Îi văd pe copii însoţindu-ne. E nădejdea. Face mai mult decât rugăminţile. Şi asta se va vedea în timp.
2019 este un an electoral. Aveţi intenţia de a vă implica politic?
Nu. Dacă aş putea, m-aş retrage într-o bibliotecă. În anii electorali aş sta şi aş traduce din Sfinţii Părinţi şi sigur că aş alege câte un text de luminat la oamenii politici. Îi văd foarte porniţi pe ei, ei între ei, lucru pe care îl transferă şi către ţară. E foarte periculos când intri cu ură în politică şi cu lipsă de cultură a comunicării şi a dialogului. Sper ca politicienii să fie oameni care să şi citească nu doar să citeze.
În 2018 aţi călătorit foarte mult în ţările din Europa unde sunt comunităţi de români. 2019 marchează nişte momente istorice: Sibiul va fi pentru o zi capitala politică a UE, România preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Cum vedeţi anul 2019 în acest sens?
Eu sper să fim pregătiţi şi durerile intestine din România să nu dăuneze grav României în afară. Au muncit prea mult românii din diaspora, ca să ne batem joc politic de ei. Chipul nostru acolo sunt ei. Dacă vom batjocori România cu atitudini de oameni fără conştiinţă, mi-e teamă că vor suferi ei foarte mult.
În restul societăţii româneşti ce vedeţi?
Oamenii au sărăcit de speranţe şi asta e lucrul foarte grav. Sper ca uşor, uşor, în fiecare colţ de existenţă umană să suflăm în jar şi să reaprindem flacăra nădejdii. Mie îmi e ruşine să o spun, dar îi văd pe oameni trişti, abătuţi, dar nădăjduim la Dumnezeu şi poate că, dacă nu suntem la nimic buni altceva, măcar să le motivăm nădejdea, tot ar fi ceva.
Ce planuri v-aţi făcut pentru noul an?
Nu mi-am făcut niciodată planuri pentru un an. Doar îmi schiţez posibilele dezvoltări ale cercetării ca profesor, dar în rest nu am niciun plan. Sunt în mâna lui Dumnezeu. Şi mai e ceva: atunci când îţi faci planuri, Dumnezeu zâmbeşte. Am socotit tot timpul că în anul în care intru e ultimul an în care trăiesc. Şi atunci, mi-am controlat mai mult lucrurile legate de Dumnezeu, decât de planuri.
Ce dorinţe aveţi pentru 2019?
Nu îmi doresc decât sănătate pentru cei foarte apropiaţi şi pentru cei foarte depărtaţi deopotrivă. Şi mi-aş dori un an în care cuvântul „spital” să nu însemne coparticipare fizică a tuturor românilor la el, ci muncă pentru a edifica un sistem de sănătate sigur. Nouă nu ne lipsesc clădirile, ne lipsesc oamenii şi ne lipsesc enorm de mult cordialităţile legate de subiect. Săptămânile acestea am stat printre copiii bolnavi, printre muribunzi. Nu a fost uşor. Sunt conştient, o dată în plus ca preot, că, şi dacă nu pare, preoţia noastră ţine totuşi de împărăţia lui Dumnezeu mult mai mult decât pare la prima vedere. Şi asta mă ţine viu.
Deci începem 2019 cu nădejde în Dumnezeu?
Cu nădejde în Dumnezeu. Şi să ştim întotdeauna că pentru Dumnezeu avem rugăciune şi pentru rezolvatul problemelor avem telefonul. Adică trebuie să învăţăm ce li se cuvine oamenilor şi ce i se cuvine lui Dumnezeu. Trebuie să muncim mai mult, mult mai mult şi să fim atenţi la ce primim ca să putem dărui înapoi. E un an în care sper să facem faţă, nu atât provocărilor sociale, cărora suntem obligaţi să le facem faţă, ci provocărilor acestora foarte intime ale vieţii de familie, ale vieţii şcolare, ale vieţii academice, ale vieţii de jurnalist, acestea care ne definesc ca oameni.
Vedeţi ca preot oameni tot mai pierduţi?
Un pic dezorientaţi, da, dar nădăjduim că Dumnezeu va pune un azimut vieţii noastre. Pe mine ce mă supără din toate manifestările este că în fierberea vorbelor nu se nasc cuvintele. Se pot naşte ideologii. Şi asta e e foarte periculos.
În 2019 vă veţi mai supăra atât de tare încât să anunţaţi că vă retrageţi?
În 2019 voi aplica prima treaptă a retragerii şi voi încerca să fiu cât mai cuminte în treaba mea de propovăduitor şi de profesor universitar. Nu înseamnă că nu voi ţine conferinţe publice, dar voi încerca să fiu tot mai atent la colaborările care mi se propun şi pe care altădată le primeam cu foarte mare uşurinţă din dorinţa de a ajuta.
Sunteţi unul din preoţii cei mai activi şi în social media.
Voi fi din ce în ce mai puţin activ acolo. Una din dorinţele mele ar fi fost să mă retrag de tot din social media, dar nu am cum să o fac pentru că sunt un om de media printre altele.
Aşadar, cum vedeţi noul an?
Un an în care nădăjduim să facem binele şi să primim binele. Acesta este lucrul cel mai important. Şi să nu fim neatenţi la nevoile celor din jur. Sibiul va avea câteva proiecte ca arhiepiscopie, inclusiv un centru pentru bătrâni care deja este aproape de finalizare. Un fel de azil de zi cu tot ceea ce înseamnă ajutorul unor oameni care sunt uitaţi de alţi oameni.
După 2018 – Anul Centenar – suntem mai uniţi?
Nu. Cred că suntem mai conştienţi că nu suntem uniţi. Şi asta ne va obliga să muncim mai mult la unitate. Nu unirea este problema noastră, ci unitatea. Unirea este un act care se poate semna. Unitatea este o treabă care creşte şi concreşte în sufletul unui om. Suma oamenilor nu dă întotdeauna comuniunea lor, ci comuniunea dă o sumă de oameni care pot merge mai departe cu fruntea sus.
