Încep lucrările de reamenajare a parcului din Piața Cluj, după ce primarul Astrid Fodor a semnat contractul de lucrări în valoare de 1,3 milioane de lei cu firma SC Atlassport SRL Târgu Mureș. Acest proiect a fost propus de un sibian în cadrul programului de bugetare participativă.
„Pe lângă investițiile în modernizarea cartierelor, a străzilor și școlilor, continuăm să inițiem astfel de proiecte care cresc calitatea vieții locuitorilor, oferindu-le modalități de petrecere a timpului liber. Fără a afecta vegetația, vom crea un loc de joacă pentru copii echipat corespunzător și un parc pentru recreere și odihnă pentru adulți, transformându-l astfel într-un spațiu de agrement nou”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
În spațiul situat pe strada Tudor Vladimirescu, între străzile Kiev și Timișoara, se vor realiza următoarele lucrări:
Infrastructură:
- Aleile existente vor fi reabilitate, împreună cu rețelele de apă și canalizare din zonă
- Iluminatului public va fi modernizat prin montarea de stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED, o parte din aceștia urmând să fie dotați cu prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile.
Dotări:
- În centrul parcului va fi amplasată o fântână arteziană
- Locul de joacă va fi complet modernizat și împrejmuit pentru siguranța copiilor; vom monta echipamente pentru copii cu vârsta de la 3 ani și până la 12 ani: leagăne, cățărătoare și jocuri pe asfalt
- Se va crea o zonă de workout
- Parcul va fi dotat cu mobilier urban: bănci, câteva mese, rastele pentru biciclete și coșuri de gunoi
- Va fi instalat un hotspot care va asigura internet wireless gratuit cetățenilor care vin în parc.
Termenul de amenajare a acestei zone este de 75 de zile de emiterea ordinului de începere a lucrărilor care se va transmite constructorului în cursul săptămânii viitoare.