Parcări periculoase în intersecții! Poliția Sibiu a dat amenzi și a ridicat două mașini. FOTO

Poliția Rutieră din Sibiu a sancționat astăzi patru șoferi care și-au parcat mașinile neregulamentar pe strada Ceferiștilor, blocând vizibilitatea în intersecții.

Foto: Poliția Sibiu

Două dintre autovehicule au fost ridicate din cauza riscului mare de producere a unor accidente.

Polițiștii au dat amenzi în valoare totală de 810 lei pentru parcarea neregulamentară. Acțiunea face parte dintr-o campanie mai amplă de combatere a opririlor și staționărilor ilegale în municipiul Sibiu.

Foto: Poliția Sibiu

Prin această acțiune, Biroul Rutier Sibiu încearcă să îi determine pe șoferi să respecte regulile de circulație, în special cele legate de oprire și staționare, care pot avea un impact major asupra siguranței în trafic.

„Arată-mi unde parchezi ca să-ți spun cât de responsabil ești!”, este mesajul transmis de polițiștii sibieni către șoferi.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura