Parcări pentru biciclişti

20 de zone din toate cartierele Sibiului vor fi dotate cu rasteluri pentru biciclete. Finanțarea proiectului se ridică la 22.000 de lei.

După pistele pentru biciclete, iubitorii sportului pe două roți se vor putea bucura și de parcări adecvate. Toate cartierele din Sibiu vor fi dotate cu rasteluri, în cadrul proiectului „Bicicleta zilnică“, promovat de bloggerul sibian Tudor Şt. Popa şi finanțat de Raiffeisen Comunități. Urmează ca inițiatorii să ia legătura cu administrația locală, pentru a vedea cum se va desfășura implementarea proiectului. „Cu aceşti bani, vom putea pune rasteluri cam în toate cartierele Sibiului, în special în zonele comerciale, astfel încât sibieni să poată merge cu bicicletele la cumpărături sau la serviciu“, precizează Popa. Primăria Sibiu a finalizat de curând trasarea celor peste 30 de kilometri de piste pentru biciclete, iar proiectul „Bicicleta zilnică“ vine în completarea acestor lucrări, oferindu-le și parcări adecvate. „E mult mai uşor să mergi acum cu bicicleta, după ce pistele au fost trasate. Pe şosea este mai bine, pentru că facem parte din trafic, iar şoferii sunt mai grijulii cu bicicliştii decât pietonii. Dacă s-ar fi făcut pe trotuar, ar fi fost mult mai greu de circulat“, este de părere autorul blogului www.cemerita.ro, care de altfel face parte din mișcarea „Masa Critică“.
Vot online

Concursul s-a desfăşurat în cadrul primei ediţii a programului de granturi Raiffeisen în perioada 9-30 septembrie. Proiectul bloggerului sibian a fost desemnat câştigător, alături de alte două proiecte din Bucureşti şi Cluj, după ce a adunat 301 voturi. „«Bicicleta zilnică» este un proiect iniţiat de Ioan Bebeşelea şi Rareş Hudea, doi membri ai asociaţiei PeDale, care mi-au propus proiectul ce se referea la amplasarea de rasteluri pentru biciclete în tot oraşul. Proiectul a fost scris şi depus în programul de granturi, a trecut prin două etape de selecţie şi o a treia etapă de vot, în urma căreia a ieșit pe locul trei, după București și Cluj. Departajarea a fost dată de numărul de voturi. S-a votat doar pe site-ul lor, unde au fost peste 800 de proiecte pentru comunitate, din toată ţara, şi astfel tot comunitatea a decis care sunt proiectele care merită implementate“, povesteşte Popa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*