Parcarea Teatrului va fi închisă total de astăzi, până miercuri, 24 iunie, la ora 24. Măsura a fost aprobată de municipalitate pentru a permite desfășurarea în acest perimetru a activităților organizatorice pentru Festivalul Internațional de Teatru Sibiu.
„Pe această cale, șoferii sunt rugați să utilizeze parcarea Cazarma 90, parcarea de sub zidul Cetății și locurile de parcare de pe aliniamentele stradale din zonă”, transmite Serviciul Presă şi Comunicare din cadrul Primăriei municipiului Sibiu.