În urma unei proceduri de achiziție, Primăria Sibiu a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea amenajării unui parc în zona Tilișca, în spațiul delimitat de străzile Preot Bacca și Prelungirea Săcel. Proiectul ar putea fi realizat cu bani europeni.
“Prin acest proiect, Sibiul se înscrie în rândul orașelor europene care practică reconversia terenurilor ca mod de dezvoltare urbană, cu beneficii multiple pentru comunitate. Acest spațiu de peste 40.000 de metri pătrați este nefolosit în prezent, fiind un vechi depozit de materiale de construcție dezafectat. În urma lucrărilor pe care ni le propunem și pentru care vom încerca să obținem fonduri europene nerambursabile, acest teren va fi redat comunității sub forma unei zone de odihnă și agrement”, a explicat primarul Astrid Fodor.
Contractul pentru realizarea documentației a fost semnat cu firma Hentza Business SRL București, care va preda studiul până la sfârșitul lunii iulie 2018.
Printre cerințele temei de proiectare avansate de Primăria Sibiu se numără:
· amenajarea spațiilor verzi cu iarbă, plante, arbori și arbuști și includerea unui sistem de irigații
· crearea de locuri de joacă și zone pentru sport
· dotarea cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete)
· amenajarea de piste pentru biciclete și a unor alei de promenadă,
· amenajarea iluminatului public corespunzător,
· montarea unor structuri de tip pergole sau foișoare
· dotarea cu hotspot-uri Wi-Fi și camere de supraveghere video.
Proiectul va include modernizarea străzii Preot Bacca, pe tronsonul dintre strada Islazului și strada Săcel, aceasta urmând să fie calea de acces spre noul parc.