Cu obiectivul pe cale de a fi atins, acela de salvare de la retrogradare, Claudiu Niculescu și-a prelungit contractul cu CSC 1599 Șelimbăr până în 2025. Echipa de Liga 2 a debutat cu victorie în ultima fază a acestei ediții de campionat, 3-2 pe terenul liderului Grupei A Unirea Slobozia și are 5 puncte peste echipa de pe locul 5, cea care va susține baraj la final pentru evitarea retrogradării.
Cu Niculescu la timonă, CSC 1599 Șelimbăr a reușit 3 victorii – toate în deplasare! (2-1 la Csikszereda, 3-0 la Unirea Constanța și 3-2 la Unirea Slobozia), o remiză acasă (0-0 cu CSM Slatina) și 3 înfrângeri (0-3 acasă cu Dumbrăvița, 1-4 la CSMS Iași și 1-2 acasă cu Dinamo).
Colaborarea dintre fostul internațional și conducerea clubului din Șelimbăr este una foarte bună, iar prelungirea contractului a venit oarecum firesc. „Scopul principal al misiunii noastre rămâne același și anume să creștem și să ne dezvoltăm alături de comunitatea din Șelimbăr. Pentru asta, avem nevoie să câștigăm pe toate planurile, ca să îi facem fericiți pe suporterii noștri. Alături de Claudiu Niculescu sunt convins ca o vom face!“, a transmis Cornel Stănilă, directorul general al CSC 1599 Șelimbăr.
„Sunt foarte bucuros că fac parte din acest proiect! Am întâlnit aici oameni cu aceeași viziune, cu aceleași valori profesionale și umane, oameni dedicați, implicați total, care doresc să facă performanță, întrucât înțeleg foarte bine acest fenomen. Am simțit din prima zi că am întreaga susținere a conducerii Clubului, că suntem o echipă și cu aceste premise vom avea un parcurs frumos și rezultate ce ne vor aduce multa bucurie! Am convingerea că la finalul contractului ne vom bucura de performanțele realizate prin îndeplinirea obiectivelor propuse.“, și-a explicat Claudiu Niculescu decizia de a continua la Șelimbăr.
„Mă bucur mult că am reușit să prelungim parteneriatul pe care l-am semnat în toamnă cu Claudiu. Mister ne-a confirmat încă de la început că am făcut alegerea corectă și că relația dintre noi este cea de care aveam nevoie în realizarea obiectivelor pe care ni le propunem. Prelungirea contractului care expira în vară, a venit în mod natural, fiindcă am discutat foarte mult despre ce ne dorim în următoarele sezoane, iar modul comun în care vedem lucrurile și asumarea acestora de către ambele părți, ne-au adus în fața semnării contractului.“, a declarat la rândul său Cornel Stănilă, directorul general al CSC 1599 Șelimbăr.
„Prelungirea contractului până în 2025 a lui Claudiu reprezintă un mesaj de încredere pe care conducerea clubului i-o acordă acestuia. Ne dorim continuitate în toate acțiunile pe care le întreprindem, antrenorul nostru având susținerea totală pentru atingerea obiectivelor propuse. Îi dorim mult succes în continuare și cât mai multe reușite!“, a declarat președintele executiv Remus Șerban.
CSC 1599 Șelimbăr revine în campionat sâmbătă 8 aprilie, de la ora 11, pe teren propriu (la Rm. Vâlcea), urmând să întâlnească CSM Slatina, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-out-ului.
Clasamentul Grupei A înainte de această etapă:
- Unirea Slobozia – 32 puncte
- Csikszereda – 29
- CSM Slatina – 28
- CS Comunal Șelimbăr – 27
- Metaloglobus București – 22
- Minaur Baia Mare – 20
- Politehnica Timișoara – 16
CSC Șelimbăr va mai juca, după meciul de sâmbătă, în deplasare la Politehnica Timișoara, acasă cu Metaloglobus București, în deplasare la Minaur Baia Mare, pentru ca în ultima etapă să primească vizita echipei Csikszereda Miercurea Ciuc.
Regulament Play-Out: În play-out, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-out-ului vor retrograda un total de cinci echipe, ultimele două din fiecare grupă (locurile 6 și 7), iar echipele de pe locurile 5 din cele două grupe vor juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă.