Până când pot fi luate zilele de concediu rămase din 2022?

Angajaţii care nu şi-au luat cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă în 2022 le pot recupera. Care este termenul limită pentru recuperarea zilelor libere?

Angajații care mai au zile din concediul de odihnă din 2022 şi nu vor să le piardă pot solicita angajatorului să le acorde până la jumătatea anului 2024.

Concediul poate fi luat până în 2024!

Conform prevederilor Codului Muncii, zilele de concediu neefectuate în anul 2022 se pot lua până la data de 30 iunie 2024, potrivit Antena3.ro.

Mai exact, potrivit Codului Muncii în România, durata minimă a concediului de odihnă este 20 de zile, iar angajații pot depune cerere pentru concediu de odihnă cu minim 60 de zile înainte de efectuarea acestuia.

„În cazul în care programarea concediilor se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt”, prevede Codul Muncii.

Prevederi legale privind Codul Muncii

Ce prevede Codul muncii pentru angajați, în ceea ce priveşte concediile de odihnă:

Art. 148. Programarea concediului de odihnă 2022-2023

„(1) Efectuarea concediului de odihna se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor.

(2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.

(3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioada care nu poate fi mai mare de 3 luni.

(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) si (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puțin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.

(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt”, se arată în Codul Muncii.

Conform prevederilor Codului Muncii, zilele de concediu neefectuate în anul 2022 se pot lua până la data de 30 iunie 2024.

FOTO: Pixabay

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*