Andrei Pandea, sibianul care dă viață păpușilor de lut, este unul dintre puținii ceramiști de valoare ai României. Mesagerul de Sibiu vă dezvăluie povestea sa impresionantă.
Crescut în atelierul artistului Mircea Mocanu, Andrei a învățat repede că o bucată de lut poate avea, pe lângă ochi, mâini sau picioare, suflet, sentimente, riduri de expresie sau lumină în ochi. Așa a ajuns să-și lase în pământul pe care-l lucrează zi de zi o parte din propriu-i suflet. L-a împărțit în câteva mii de figurine care acum „vorbesc“ de pe rafturile unor vitrine sau polițe din Australia, China sau Thailanda. Deși cea mai grea muncă este aceea de a da suflet lucrărilor, niciodată nu renunță. Întotdeauna își caută dispoziția necesară, iar dacă nu o are, o vânează.
Proiect social
A devenit celebru în urmă cu câțiva ani când s-a încăpățânat, pentru șapte luni, să ia lut din natură, să doarmă într-un cort și să mănânce doar fulgi de cartofi. După principul „no pain, no gain“, a strâns din dinți și a creat a o capodoperă. Așa s-a născut „Corul Inocenților“, o lucrare uriașă, însumând cinci mii de portrete de ceramică arsă care și-au găsit locul în stradă, în ochii privitorilor și ai curioșilor. Lucrării sale i-a dat o cauză socială. Proiectul „Corul Inocenților“ a strâns până astăzi nu mai puțin de 35.000 de euro, bani care au ajuns la copii și la cei mai puțin norocoși. „«Corul Inocenților» a venit și vine în sprijinul fundațiilor care au în grijă copii cu nevoi speciale. Expunerea lucrării atrage atenția publicului asupra cauzei susținută de fiecare organizație în parte. În cele șase expoziții organizate până în acest moment, sumele donate către fundații au ajuns la aproximativ 35.000 euro. «Corul Inocenților» este o modalitate de a arăta lumii că încă se mai poate, că spiritul civic încă mai există printre noi“, explică Andrei.
Reprezintă Sibiul și România
Tudor, Mircea, Ecaterina, Ana, Anastasis, Mura sau Bianca sunt doar câteva dintre păpușile care te privesc cu interes de pe rafturile atelierului lui Andrei. Unele pur și simplu „suflă“ povești, iar altele te invită să le descoperi misterele. O parte dintre ele îl vor însoți pe Andrei în Italia, în perioada 31 august – 2 septembrie, acolo unde participă, an de an, la Festivalul Internațional de Ceramică „Argilla Italia“ de la Faenza, ca singur reprezentant al României.
Pe viitor, artistul ne pregătește alte proiecte de lut însuflețite. Își propune, astfel, să ajute mai mulți copii și să ducă din nou numele Sibiului în toate colțurile lumii.
Viorica MAIER