Păltiniș continuă pregătirile pentru sezonul de iarnă și anunță deschiderea unei noi pârtii. Mâine, 27 decembrie, turiștii vor putea schia pe Pârtia E jos, deservită cu bandă.
Păltiniș Arena a anunțat pe pagina de Facebook că noua pârtie este în pregătire și reprezintă opțiunea perfectă pentru primele viraje ale schiorilor începători. Pârtia E este deservită cu bandă transportoare, facilitând accesul turiștilor.
Stațiunea recunoaște că iarna aceasta nu este ușoară și nici pregătirea pârtiilor nu este simplă. „Facem tot ce ne stă în putință ca până pe 1 ianuarie să avem totul funcțional, chiar dacă trebuie să mutăm zăpada cu lopata”, au transmis reprezentanții Păltiniș Arena.
Eforturile echipei au ca obiectiv deschiderea completă a domeniului schiabil până la Revelion, pentru ca turiștii să poată sărbători Anul Nou la munte în condiții optime.










