Păltiniș Arena: Premii importante la Bikini Race 2025!

Femeile vor fi sărbătorite și în acest an la Păltiniș Arena printr-un concurs devenit tradițional. Este vorba de Bikini Race, competiție care ajunge în acest an la cea de a 10-a ediție. Și pentru că este o ediție aniversară, și premiile sunt pe măsură.

Foto: Facebook Păltiniș Arena

Astfel, pentru ediția din acest an, organizatorii au pus la bătaie premii în valoare de 1.000 Euro cash și premii oferite de Portal Village!

Foto: Facebook Păltiniș Arena

Sărbătorim ziua femeii prin concursul sportiv și distractiv Bikini Race ajuns la a 10-a ediție. Concursul se adresează exclusiv femeilor cu  vârsta minimă de 16 ani.

Nu se percepe taxă de participare.
Înscrierile de desfășoară on-line accesând formularul de înscriere până în data de 7 Martie 2025 ora 16:00  sau la ApesSki Bar Păltiniș Arena  în ziua de concurs până la ora 12:00.

Costumație obligatorie: costum de baie tip bikini!

Probe concurs: Prezentare și întrebări de Cultură generală, Slalom Schi și/sau Snowborard, Proba de creație, Probe sportiv-distractive.

Proba de prezentare și întrebări de cultură generală presupune prezentarea concurentelor pe cat-walk-ul din zăpadă și răspunsuri la întrebări de cultură generală.

Foto: Facebook Păltiniș Arena

Proba de slalom ski sau snowboard are punctaj dublu și presupune coborârea printre porțile de slalom montate pe pârtia D. Concurentele trebuie să fie îmbrăcate costum de baie tip Bikini. Purtarea căștii de protecție este obligatorie. Coborârea este cronometrată și concurentele obțin puncte în funcție de clasamentul general al probei.

Proba de limbo pe schiuri sau snowboard presupune coborârea cu viteză mică și trecerea pe sub 3 ștachete amplasate la o distanță de 5m între ele. Concurentele trebuie să fie îmbrăcate în costum de baie tip Bikini. Juriul va acorda note.

Proba de sanie presupune coborârea pe sanie în poziție la alegere și cu orice tip de încălțăminte. Traseul de sanie este unul scurt și are valuri ușoare amplasate pe traseu. După terminarea coborârii cu sania concurentele așează cele 2 cuburi mari, unul peste celălalt, formând o imagine a lui Pălti. Concurentele trebuie să fie îmbrăcate în costum de baie tip Bikini. Juriul va acorda note.

Proba de precizie constă în 3 încercări de a sparge baloane cu săgeți de darts. Concurentele trebuie să fie îmbrăcate în costum de baie tip Bikini și primesc puncte pentru fiecare balon spart.

Proba de pornit snowmobilul. Concurentele trebuie să fie îmbrăcate în costum de baie tip Bikini și sunt cronometrate în încercarea de a porni un snowmobil. Juriul va acorda note.

Premii:
Loc 1. 2500 lei + Escapadă în PORTAL Village cu o cazare inedită în bungalow SUN, demipensiune si Spa Hour, pentru 2 persoane

Loc 2. 1500 lei + Escapadă în PORTAL Village cu o cazare inedită în bungalowul SUN și mic dejun, pentru 2 persoane

Loc 3. 500 lei + Wellness Day Out în PORTAL Village, include prânzul și o sesiune de wellness in Vortex Spa, pentru 2 persoane

Loc 4. 300 lei

Loc 5. 200 lei” au transmis reprezentanții Păltiniș Arena.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura