Palatul Copiilor are din acest an un cerc de Educație financiară

Palatul Copiilor din Sibiu are din acest an un cerc de Educație financiară. Educația financiară ne învață ce trebuie să știm în mod esențial despre bani și efectul lor asupra vieții noastre. Banii au un impact puternic și ne pot duce în diferite direcții în viață, de aceea trebuie să învățăm despre ei încă din copilărie.

 

Mihai Balaban, vicepreședinte onorific al Asociației Pro Palatul Copiilor Sibiu: „Am reușit să îi avem alături în acest nou proiect, pe Ovidiu Savu Lupșa și pe colegii săi de la BCR. Dânșii au acceptat cu mare deschidere calitatea de „Profesori Voluntari” în acest prim an al cercului de Educație Financiară, unde vor susține cursurile folosind materiale didactice pe care le au disponibile și la sediul instituției pe care o reprezintă.

Suntem bucuroși să vedem interesul mare față de acest subiect și mulțimea de copii înscriși la acest cerc/curs.

Mulțumesc frumos directorului Palatului Copiilor din Sibiu, domnului Daniel Vecsei, pentru deschiderea de care a dat dovadă acceptând aceste cursuri în curricula instituției.

Îi mulțumesc frumos și lui Ovidiu Lupșa care a acceptat această provocare.

Mulțumim frumos părinților care și-au îndrumat copiii spre acest curs”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*