„Pagină cu pagină”, proiectul care unește elevii sibieni

Cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului „Pagină cu pagină”, un program de mentorat în care elevii de liceu îi ajută pe alți elevi să învețe. Întâlnirile au loc în fiecare sâmbătă, pe tot parcursul anului școlar. În plus, pentru mulți dintre elevi, aceste întâlniri sunt și o primă apropiere de viața de student.

(Maria-Antonia OANA)

Foto cu caracter ilustrativ/ Facebook Biblioteca ULBS

Proiectul a pornit de la o idee simplă, venită de la Paula Gârbulea, elevă la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. Aici sunt implicați tineri din mai multe școli, care au înțeles că pot face ceva concret împreună. Fără funcții, fără promisiuni mari. Doar timp, răbdare și dorința sinceră de a-i ajuta pe alții.

Astfel, Biblioteca ULBS a devenit unul dintre locurile în care proiectul prinde viață, alături de alte biblioteci și instituții.  În sălile de lectură, elevii lucrează în grupuri mici, își explică lecțiile pas cu pas, mai greșesc, reiau și, până la urmă, înțeleg.

Pagină cu pagină” este, în fond, un proiect despre inegalități și dificultăți care pot fi depășite prin voluntariat, precum și despre solidaritate intergenerațională și interinstituțională. Despre ideea că accesul la educație nu ar trebui să depindă de noroc sau de context, ci de faptul că, mai mult decât un drept fundamental, cineva îți întinde mâna la momentul potrivit, iar instituțiile își înțeleg și onorează misiunea”, au transmis reprezentanții Bibliotecii ULBS.

Potrivit acestora, preocuparea pentru creșterea accesului la educație și întărirea colaborării cu învățământul preuniversitar se regăsește și în alte proiecte derulate de universitate: proiecte pentru elevi și studenți care sunt primii din familie ajunși la facultate (Primul student din familie), programe care leagă școala de universitate prin învățământul dual (Campusul pentru învățământ dual), sau inițiative care sprijină școlile și oamenii care le conduc (LEAD the team!).