Chioşcuri pentru presă
Firma care a câştigat procedura de licitaţie pentru închirierea domeniului public în vederea amplasării de chioşcuri de distribuţie a presei a început montarea acestora. Şase din cele 12 chioşcuri pentru difuzarea presei au fost deja amplasate pe străzile Henri Coandă, Semaforului, Gorjului, Haţegului, Calea Guşteriţei şi în Parcul Astra. Celelalte chioşcuri sunt vor fi amplasate în săptămânile viitoare în următoarele locaţii: Bulevardul Victoriei, Râului – Gladiolelor, Valea Aurie, strada Ştefan cel Mare, strada Luptei şi Piaţa 1 Decembrie. Potrivit legislaţiei locale, construcţiile vor fi


Uşor de recunoscut datorită ţinutelor insolite, reprezentate de pantalonii trapez, cămaşa albă cu veston şi pălăria înaltă, calfele călătoare dau culoare şi o notă de pitoresc oraşului. Călători prin lume, care practică meserii tradiţionale pentru a-şi câştiga pâinea şi adăpostul, calfele călătoare reprezintă, pe timpul verii, una dintre atracţiile turistice ale oraşului.
Cea de-a treia ediţie Fusion Festival aprinde poalele barajului de la Gura Rîului. Organizatorii promit două zile de neuitat în care muzica se va sincroniza cu efectele vizuale, proiecţiile 3D, efectele pirotehnice şi reprezentanţiile cu foc.

Controalele recente, dar şi înăsprirea condiţiilor de acordarea a pensiilor de invaliditate au dus la o scădere a numărul de beneficiari în judeţul Sibiu. Anul acesta sunt înregistraţi puţin peste 18.000 de beneficiari, comparativ cu anul 2010, când numărul acestora trecea de 20.000.
Noul preşedinte al Consiliului Judeţean schimbă strategia de dezvoltare pe următorii patru ani. Într-o săptămână şi jumătate, Ioan Cindrea şi echipa sa au elaborat 18 proiecte pentru care intenţionează să direcţioneze toate rezervele judeţului.






