METRO Cash & Carry România nu are nicio legătură cu campania promovată prin SMS
București, 7 ianuarie 2013 – METRO Cash & Carry România atenţionează clienţii săi că numele METRO este folosit în mod abuziv, de către persoane necunoscute, în cadrul unor campanii false promovate prin SMS.
Mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă au primit mesaje prin SMS prin care erau anunţaţi că au câştigat un premiu în valoare de 10.500 euro şi un TV cu plasmă, solicitându-li-se ulterior apelarea unui anumit număr de telefon, pentru a primi mai multe detalii în acest sens.


Pentru a treia, România intră în circuitul mondial World Rookie Tour, cea mai importantă competiție din lume dedicată snowboarderilor ce încă nu au împlinit 18 ani. 
Naşterea Domnului este, pentru noi, sărbătoarea coborârii lui Dumnezeu, a locuirii Lui în şi printre oameni.
Dacă vreţi să le faceţi o surpriză celor mici, puteţi apela la un Moş de ocazie. Oferte sunt pe alese[/caption]Cum nu poate exista Crăciun fără un Moş desprins parcă din poveste, ofertele pentru moşii de închiriat au invadat şi anul acesta anunţurile de mică publicitate. De la „moşi“ tineri, bătrâni, cu reni sau fără, la cântăreţi sau buni actori, anul acesta aveţi de unde să-l alegeţi pe cel mai convingător.


Biserica de pe Mihai Viteazu a găzduit cea de-a treia ediţie a festivalului de colinde. Evenimentul a reunit şase coruri din Sibiu şi unul din Braşov.
Crăciuniţa care le-a purtat noroc celor 14 câştigători se numeşte Gabriela Sasu şi învaţă la şcoala nr. 8[/caption]Tursib şi-a premiat, joi, clienţii fideli. Toţi sibienii care şi-au făcut abonament la mijloacele de transport în comun în acest an au participat la o tombolă specială, iar în urma tragerii la sorţi au fost desemnaţi câştigătorii.
Obiectivele urmărite de ambasadorul Dusko Kovacevic se leagă de dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale[/caption]
NASA a infirmat oficial riscurile căderii unui asteroid, a ciocnirii cu o planetă-fantomă sau a unei activităţi solare distrugătoare[/caption]Dacă vom supravieţui zilei de astăzi, data de 21 decembrie 2012 va intra cu siguranţă în istorie cel puţin pentru isteria care pare să fi pus stăpânire pe milioane de oameni de pe toate continentele. Conform apologeţilor milenarişti şi a căutătorilor de senzaţional cu orice preţ, ziua la care se sfârşeşte calendarul maiaş este data apocalipsei. Aşa să fie?Americanii de la NASA infirmă şi demontează aceste speculaţii în cadrul unui comunicat de presă datat 22 decembrie, ce poartă titlul „De ce nu s-a sfârşit lumea ieri“, conform LiveScience.com, preluat de Agerpres.






