Cele mai noi știri
Premierul Ponta promite „soluţia cea mai bună”. „Dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării”
Iubeşti Octavia? Intră în concurs
În sfârşit… aici! Multaşteptata Skoda Octavia 3 vă aşteaptă! Intercar, dealer-ul autorizat Skoda din Sibiu, invită toţi iubitorii mărcii să facă cunoştinţă cu Noua Octavia unde se vor putea bucura de experienţa Octavia care a fost proiectată pentru a uimi.
Doritorii vor avea posibilitatea să testeze performanţele modelului prin sesiuni de drive-test. „Skoda Octavia este o maşină absolut surprinzătoare, este o marcă în sine, ocupând constant poziţia de lider de import, şi care s-a impus în preferinţele românilor încă de la prima sa generaţie“, arată Rodica Istrate, Specialist Marketing şi Calitate din cadrul Intercar.
Se dau bani pentru fermieri
Fermierii sibieni îşi pot primi banii pe suprafaţă acordaţi din fonduri europene, aferenţi anului 2012. Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a început acordarea sumelor aferente Schemei de plată unică regulată pe suprafaţă. Astfel, fiecare fermier va primi 107,82 euro/hectar, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu Uniunea Europeană. „Termenul limită de plată aferent campaniei 2012 este 30 iunie 2013, iar plăţile se fac de la Bucureşti“, transmit reprezentanţii APIA Sibiu.
Mediașul nu acceptă decizia lui Niță
Mii de persoane au ieşit în stradă pentru ca sediile Romgaz şi Transgaz să rămână la Mediaş. Ministrul Energiei pare să fi cedat, însă pericolul nu a trecut. Dacă tradiţia centenară a gazului ia sfârşit, şase din zece investiţii publice sunt condamnate. La fel, Spitalul Municipal sau echipele prim-divizionare de baschet şi de fotbal. Cei doi giganţi energetici susţin o întreagă economie locală. Mâine, la Mediaş, va avea loc o nouă întâlnire cu conducerea Romgaz, Transgaz şi liderii de sindicat
FOCUS | Talent aplaudat la scenă deschisă
Cea de a 17-a ediţie a festivalului-concurs „Vară, vară, primăvară“ a fost câştigată de o tânără de numai 19 ani, din Suceava, Andra Ioana Matei, cea care a primit şi trofeul festivalului. Premiul I i-a fost decernat interpretului Marian Medregoniu, din Mehedinţi, premiul II a ajuns la sibianca Ionela Sterp,Read More
CALENDARUL SĂPTĂMÂNII
Fotbal
Vineri 12 aprilie – Stadion Gaz Metan, ora 19: Gaz Metan Mediaş – Astra Ploieşti, în cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I (LIVE – DigiSport)
Motocros
Primăria oraşului Copşă Mică şi Clubul No Limit Racing organizează în 13-14 aprilie, pe circuitul amenajat la ieşirea din Copşa Mică spre Mediaş, începând cu orele 10, Campionatul Naţional Individual al României de MX-KTM, etapa a II-a.
Expoziţii
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu alături de Horia Mihail, în cadrul Turneului „Pianul Călător”
Filarmonica de Stat Sibiu găzduieşte joi 11 aprilie 2013 la Sala Thalia un concert simfonic ce îl are invitat pe pianistul Horia Mihail, eveniment ce face parte din turneul “Pianul Călător”. Concertul va fi reluat vineri, 12 aprilie la Sala Traube din Mediaş. Repertoriul ales pentru cele două concerte organizate de Filarmonica de Stat Sibiu cuprinde: “Fantezie pe teme de Mozart ” de Sabin Păutza, “Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestra” de L. van Beethoven şi “Simfonia nr. 5 în Si bemol major D485” de F. Schubert. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de maestrul Sabin Păutza.
LSS Voinţa Sibiu-FC Avrig.
După o etapă în care a stat, LSS Voinţa Sibiu, echipa suporterilor sibieni, revine în campionatul Ligii a IV, pe stadionul Voinţa din cartierul Ştrand, sâmbătă, ora 10:30, pentru jocul cu liderul clasamentului, FC Avrig. „Alb-verzii” abordează încrezători jocul de sâmbătă după egalul reuşit în urmă cu o săptămână laRead More
Invitatie la Dirt-Track
Sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 14.00, pe stadionul Voinţa din Sibiu, va avea loc prima etapă a Campionatului Naţional Individual al României la Dirt-Track, juniori şi seniori.
Vor participa echipele CSM Brăila, CSAT Bucureşti, BMF Bulgaria şi Voinţa Sibiu. La ora 14.00 se va da primul start pentru Campionatul Individual de Juniori iar de la ora 15.00, primul start pentru Campionatul Individual de Seniori.
Biletele se găsesc la casieria stadionului, în ziua evenimentului.
Crimă! Serie de filme cu prelegeri
Centrul Cultural German Sibiu şi Academia Evanghelică Transilvania vă invită cu drag la o nouă seară de film din seria Crimă!, programul de filme cu prelegeri din acest an. Prin intermediul unor filme de referinţă, noua serie îşi propune să vă facă cunoştinţă cu unul dintre cele mai îndrăgite genuri ale industriei germane de film, filmul poliţist. Împreună pătrundem într-o lume plină de mister, suntem martorii unor crime, luăm parte la investigaţii şi încercăm să aflăm cine este adevăratul criminal.
În data de 12 aprilie 2013, de la ora 18:00, la Centrul Cultural German Sibiu va fi difuzat filmul Die Apothekerin (1997).
Lucrări de spălare a rezervoarelor la Uzina de apă Cisnădie
SC „Apă Canal” SA Sibiu anunţă că miercuri, 10 aprilie 2013, începând cu orele 01,00, vor fi executate lucrări de spălare – igienizare a rezervoarelor de înmagazinare apă potabilă ale Uzinei de apă Cisnădie.
Pe timpul lucrărilor se vor înregistra scăderi de presiune, posibil întreruperi ale furnizării, pentru consumatorii de pe străziile Livezii, Sibiului, Prunului, Hermann Gmeiner din Cisnădie precum şi în Cisnădioara.
Reluarea furnizării la parametrii optimi se va face de joi, 11 aprilie ac, orele 09,00.
Concerte educative şi vizite la Sala Thalia, în cadrul programului „Şcoala altfel”
Filarmonica de Stat Sibiu a reluat seria de concerte educative pentru elevii din Sibiu. Programul concertului conţine selecţiuni din muzica de film şi balet. Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu este condusă de dirijorul Iulian Rusu. Până miercuri 3 aprilie, peste 1500 de elevi din Sibiu au participat la concertele educative sau au vizitat Sala Thalia.
Concertele educative organizate de Filarmonica de Stat Sibiu constituie rezultatul preocupării constante de a oferi acea educaţie muzicală tinerilor, care să le permită dezvoltarea percepţiei asupra artei muzicale şi care, în acelaşi să timp contribuie la perpetuarea valorilor umane în scopul evoluţiei continue a societăţii.
Muzeul Astra trece la programul de vara
Muzeul ASTRA anunţă schimbarea orarului de vizitare al Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului). Astfel, începând din data de 8 aprilie, accesul publicului se va face între orele 10 , 00-18 , 00 pe la poarta principală şi poarta Tulgheş. Interioarele gospodăriilor vor rămâne închiseRead More
O nouă provocare pentru părinţi
Pregătirile pentru clasa pregătitoare sunt în toi la Sibiu. Viitorii elevi au ocazia să viziteze şcolile şi spaţiile unde se vor desfăşura orele, în cadrul „Zilelor porţilor deschise“.
Şcolile şi-au deschis porţile pentru micuţii care vor veni în clasa pregătitoare. Sibienii mai au câteva zile la dispoziţie pentru vedea spaţiile în care se vor desfăşura cursurile şi pentru a discuta cu dascălii. Totodată, în perioada 1-12 aprilie se organizează întâlniri de informare cu părinţii. Aproximativ 4.000 de copii din Sibiu sunt aşteptaţi să înceapă clasa pregătitoare, în 239 de clase. „Anul trecut, copiii puteau trece direct în clasa I şi atunci mulţi părinţi au preferat să-şi înscrie copiii direct în clasa I, fiind mai puţini în clasa pregătitoare“, explică inspectorul şcolar Diana Bucuţă. Părinţii îşi pot înscrie copiii şi online, nu numai la sediul unităţilor de învăţământ. Completarea cererilor tip de înscriere are loc în perioada 2-22 aprilie. Validarea cererilor se face la sediul unităţilor, de luni până vineri, între orele 8.00-20.00 şi sâmbăta între orele 8.00-13.00.


















