Model de bune practici- Conferinţa internaţională dedicată energiei şi mediului la Avrig
Reprezentanţi ai sectoarel
or energetice, construcţii, agricultură şi transporturi, dar şi sociologi, economişti, jurişti, fizicieni, arhitecţi, ingineri s-au întâlnit. joi la Avrig, cu ocazia conferinţei „Energia regenerabilă – Catalizator al dezvoltării durabile“.




Peste 40 de 
Colecţii bisericeşti, expoziţii, muzică tradiţională din Balcani, muzică populară, maraton gastronomic, film şi teatru de umbre se numără printre ofertele acestei ediţii a Nopţii Muzeeelor, care va avea loc sâmbătă, 18 mai. 
Sala de spectacole a Teatrului Gong s-a dovedit a fi neîncăpătoare în cele două seri de concerte prezentate în cadrul Galelor Studenţeşti de Jazz de la Sibiu aflate la cea de a XIII-a ediţie. Într-o atmosferă plină de emoţie juriul Concursului Sibiu Jazz Festival a desemnat câştigătorii, mar






