INEDIT – PENTRU PRIMA DATĂ, FINALA UEFA CHAMPIONS LEAGUE PROIECTATĂ PE UN ECRAN FOARTE MARE ÎN MIJLOCUL NATURII LA GURA RÎULUI
În cadrul Proiectului „Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu”, unul dintre proiectele prioritare ale Președintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, proiect inclus în Strategia de Dezvoltare a Judeţului Sibiu, microbiștii și nu numai, sunt așteptați, sâmbătă, 25 mai 2013, pe Platoul de la Barajul din Gura Rîului, într-un cadru natural deosebit, unde vor avea loc evenimente culturale dedicate tuturor iubitorilor de frumos, tradiție, muzică și film.

Mărginimea Sibiului îmbracă straie de sărbătoare şi îşi aşteaptă oaspeţii cu spectacole de joc şi cântec, picnicuri tradiţionale şi multe alte surprize circumscrise Zilelor Culturale ale judeţului Sibiu.
Două licee din municipiul Sibiu se mândresc cu titlul de „Şcoală europeană“, fiind declarate câştigătoare 
Sub îndemnul „Alege-ţi cariera SMART“, ULBS propune, în premieră naţională, o şcoală de vară pentru elevii care termină clasa a XI-a din Sibiu, Alba, Vâlcea, Hunedoara, Mureş, Braşov, Harghita, Covasna şi Olt. „Există o tendinţă în rândul elevilor: o necunoaştere a programelor şi a domeniilor de studiu.

Colegiul Na


În comuna sibiană Axente Sever funcţionează, de curând, unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România. Acesta cuprinde o instalaţie cu 12.410 panouri de celule fotovoltaice, prin intermediul căreia beneficiarul, S.C. Photovoltaic Sib Energy S.R.L., operează o capacitate de producere a energiei electrice de 2-3 MW.

Au început cu două autoturisme, în anul 2003, iar acum au 27 de maşini şi conduc şcoala de şoferi cu cea mai bună promovabilitate din judeţul Sibiu. Este povestea a doi fraţi care au pus bazele Prima. 






