Presiuni asupra prefectului Sitterli
Este posibil ca Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean, să-şi încheie mandatul înainte de alegerile locale, asta după ce miercuri, chiar din instituţia pe care o conduce, a fost trimis un referat privind încetarea mandatului, către prefectul Ovidiu Sitterli, a precizat ieri, pentru Agerpres, Daniela Cîmpean, consilier judeţean PNL.
















