Două tinere, transportate la Urgențe, după ce s-au răsturnat cu mașina în râul Olt
Accident grav, aseară, în comuna sibiană Boița! O mașină în care se aflau două femei s-a răsturnat în râul Olt. Din fericire, salvatorii au ajuns la timp.
Accident grav, aseară, în comuna sibiană Boița! O mașină în care se aflau două femei s-a răsturnat în râul Olt. Din fericire, salvatorii au ajuns la timp.
PSD-iștii fug de platforma lui Dacian Cioloș de parcă fug de tămâie, motivul fiind principiul acesteia, „România fără corupție”, susține deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.
Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din Statele Unite (NHTSA) a confirmat, ieri, cel de-al unsprezecelea deces produs în această țară ca urmare a unei defecțiuni a dispozitivului de umflare a airbagului produs de Takata, informează Reuters, preluată de Agerpres. Compania niponă are o fabrică și la Sibiu.
Comisarii de mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Sibiu au efectuat, zilele trecute, un control în zona Valea Bătrână Mică.
Din 1 noiembrie intră în vigoare noul sistem de gestionare a deșeurilor care presupune selectarea deșeurilor pe categorii. În urma întrebărilor primite din partea sibienilor, municipalitatea transmite câteva lămuriri.
FC Hermannstadt a preluat șefia seriei a V-a a Ligii a III-a în urma victoriei de pe teren propriu cu Avântul Reghin, coroborată cu înfrângerea liderului seriei, Sănătatea Cluj, în dauna echipei Metalurgistul Cugir.
Asociaţia Tură în Natură vine cu o competiţie nouă în zona deluroasă nordică a Sibiului. Concursul de biciclete „Sibiu Gușterița MTB 2016” se va desfășura duminică, 23 octombrie, cu plecare din fața bisericii evanghelice din cartierul Gușterița.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Avrig anunţă toţi cetăţenii cu domiciliul stabil în localitatea Mârşa, ce nu au menţionat pe actul de identitate numele străzii, să se prezinte la sediul serviciului, pentru eliberarea unui nou act de identitate.
Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții“ are loc duminică, 30 octombrie, în satul Bradu.
În prag de iarnă, câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni din țară și străinătate vor urca pe scena Sălii Thalia, pentru a încălzi sufletele sibienilor și a le bucura simțurile prin concerte camerale de cel mai înalt nivel. Se întâmplă între 29 octombrie și 5 noiembrie, cu prilejul Festivalului InternaționalRead More
Cu începere de săptămâna viitoare, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu trece la programul de iarnă, anunță reprezentanții instituției de cultură. „Expoziţiile vor putea fi vizitate după următorul orar: de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, iar luni şi marţi, închis. Casa se închide la ora 17.15. Acest programRead More
Odată cu sosirea anotimpului rece apar și cazurile de gripă, caracterizate prin infecții ce afectează tractul respirator superior, care se răspândesc cu ușurință, în special prin tuse, strănut sau în urma contactului direct cu o persoană infectată.
Asociaţia HID – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și Oficiul de Turism al Ungariei au organizat Conferinţa Maghiară de Turism la Sibiu.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din luna octombrie se va afla și un proiect de hotărâre inițiat de primarul Astrid Fodor prin care se propune utilizarea curților a 14 școli și licee pentru activități sportive și pentru petrecerea timpului liber, de luni până vineri după oreleRead More