5 ani fără Emil Hossu
În această săptămână s-au împlinit 5 de ani de la moartea actorului Emil Hossu, născut în județul Sibiu.
În această săptămână s-au împlinit 5 de ani de la moartea actorului Emil Hossu, născut în județul Sibiu.
În cadrul celei de-a 40-a ediții a Academiei de Vară din Marburg pentru arta spectacolului și artele vizuale, care se desfășoară în perioada 16 iulie – 4 august, Primăria orașului Marburg, în colaborare cu Asociația de Prietenie Marburg-Sibiu/Hermannstadt, acordă două burse pentru Sibiu, orașul înfrățit din România. Bursele se adreseazăRead More
acest sfârșit de săptămână, Sibiul va fi invadat de lole. În Muzeul în aer liber va fi reconstituit obiceiul de primire în gospodărie a lolelor, iar în centru va fi organizată Fuga lolelor. Obicei emblematic pentru cultura săsească din Transilvania, tradiţia a pornit de la o legendă medieval şi aRead More
Garda Națională de Mediu, în parteneriat cu „Let’s Do It, Romania!”, a anunțat prelungirea termenului de înscrie în cadrul concursului „Let’s Be Eco!” până în data de 8 februarie, luând în considerare numărul mare de solicitări din partea unităților de învățământ din mediul rural.
iul se află în topul orașelor în care au fost colectate cele mai multe doze de aluminiu în șase luni de la lansarea campaniei naționale „Și mama reciclează!”.
Chimcomplex Borzeşti, membră a Grupului SCR, deţinut de avocatul sibian Ştefan Vuza, a depus, sâmbătă, o ofertă indicativă pentru preluarea activelor Oltchim. „Chimcomplex salută intenţia Administratorilor Judiciari privind vânzarea Oltchim pe module de active şi apreciază că această metodă nu este doar conformă cu procedurile Comisiei Europene pentru aceste situaţii,Read More
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu a anunțat lista locurilor de muncă disponibile în țările europene. Astfel, diferiți angajatori europeni pun la dispoziție, prin intermediul Rețelei EURES, 852 de locuri de muncă. Posturile sunt din diferite domenii, cu preponderență în agricultură, sănătate și alimentație publică. Pași de urmat PentruRead More
Județul Sibiu a primit titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2019, din partea Institutului Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism.
Președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, și președintele Departamentului Ille-et-Vilaine din Franța, Jean Luc Chenut, au semnat, recent, folosind mijloacele comunicării la distanță, o nouă convenție pentru continuarea cooperării începute în anii ’90. Este vorba de cea mai veche și cea mai activă cooperare internațională a județului Sibiu, abordând domenii diverse,Read More
În ședința ordinară de ieri a Consiliului Județean, PSD Sibiu și-a schimbat echipa, ca urmare a rezultatelor de la alegerile parlamentare din luna decembrie. Astfel, Nicolae Avram și Ioan Terea au devenit parlamentari și nu mai pot deține statutul de aleși județeni. Avram a devenit senator, iar Terea a câștigatRead More
Date fiind prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie 2017 se elimină următoarele taxe: -Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şiRead More
ncordarea existentă pe scena politică, provocată de ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, dar și riscurile apariției unor derapaje fiscale cauzate de promisiunile electorale ale guvernului PSD-ALDE au readus leul pe depreciere, după mai multe ședințe de întărire a acestuia. Cursul euro a urcat de la 4,4939 la 4,4985Read More
Primăria comunei Sadu, judeţul Sibiu, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante: inspector, grad profesional asistent, Compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sadu, în data de 27 februarie 2017 (proba scrisă) ora 10 ºº şi 01 martie 2017 (interviul) ora 10ºº. Termen limită deRead More
Comuna Sadu, cu sediul în Sadu, str. Inocenţiu Micu Klein, nr. 36, judeţul Sibiu, telefon 0269/568119, fax 0269/568027, organizează a doua procedură de licitaţie publică deschisă pentru închirierea unor spații în suprafață totală de 40 mp, situate la etajul imobilului „Complex Comercial”, amplasat în comuna Sadu, str. Inocenţiu Micu Klein,Read More
Sibiu este, de astăzi, în mod oficial Regiune Gastronomică Europeană în 2019.