Cele mai noi știri

Burse în Germania

Cultură 26/01/2017 at 23:12

În cadrul celei de-a 40-a ediții a Academiei de Vară din Marburg pentru arta spectacolului și artele vizuale, care se desfășoară în perioada 16 iulie – 4 august, Primăria orașului Marburg, în colaborare cu Asociația de Prietenie Marburg-Sibiu/Hermannstadt, acordă două burse pentru Sibiu, orașul înfrățit din România. Bursele se adreseazăRead More

Lolele din Agnita salvează Sibiul

Lolele din Agnita salvează Sibiul

Societate 26/01/2017 at 23:10

 acest sfârșit de săptămână, Sibiul va fi invadat de lole. În Muzeul în aer liber va fi reconstituit obiceiul de primire în gospodărie a lolelor, iar în centru va fi organizată Fuga lolelor. Obicei emblematic pentru cultura săsească din Transilvania, tradiţia a pornit de la o legendă medieval şi aRead More

Interes din partea școlilor de la sate

Interes din partea școlilor de la sate

Societate 26/01/2017 at 23:04

Garda Națională de Mediu, în parteneriat cu „Let’s Do It, Romania!”, a anunțat prelungirea termenului de înscrie în cadrul concursului „Let’s Be Eco!” până în data de 8 februarie, luând în considerare numărul mare de solicitări din partea unităților de învățământ din mediul rural.

Sibienii mai dau o lecție de reciclare

Sibienii mai dau o lecție de reciclare

Economie 26/01/2017 at 23:01

iul se află în topul orașelor în care au fost colectate cele mai multe doze de aluminiu în șase luni de la lansarea campaniei naționale „Și mama reciclează!”.

Ştefan Vuza preia combinatul chimic Oltchim

Ştefan Vuza preia combinatul chimic Oltchim

Economie 26/01/2017 at 22:58

Chimcomplex Borzeşti, membră a Grupului SCR, deţinut de avocatul sibian Ştefan Vuza, a depus, sâmbătă, o ofertă indicativă pentru preluarea activelor Oltchim. „Chimcomplex salută intenţia Administratorilor Judiciari privind vânzarea Oltchim pe module de active şi apreciază că această metodă nu este doar conformă cu procedurile Comisiei Europene pentru aceste situaţii,Read More

Locuri de muncă vacante în Europa

Locuri de muncă vacante în Europa

Economie 26/01/2017 at 22:56

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu a anunțat lista locurilor de muncă disponibile în țările europene. Astfel, diferiți angajatori europeni pun la dispoziție, prin intermediul Rețelei EURES, 852 de locuri de muncă. Posturile sunt din diferite domenii, cu preponderență în agricultură, sănătate și alimentație publică. Pași de urmat PentruRead More

Așteptăm turiștii!

Așteptăm turiștii!

Administrație 26/01/2017 at 22:51

Județul Sibiu a primit titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2019, din partea Institutului Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism.

Cooperare reînnoită cu Departamentul Ille-et-Vilaine

Cooperare reînnoită cu Departamentul Ille-et-Vilaine

Administrație 26/01/2017 at 22:48

Președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, și președintele Departamentului Ille-et-Vilaine din Franța, Jean Luc Chenut, au semnat, recent, folosind mijloacele comunicării la distanță, o nouă convenție pentru continuarea cooperării începute în anii ’90. Este vorba de cea mai veche și cea mai activă cooperare internațională a județului Sibiu, abordând domenii diverse,Read More

PSD își înnoiește garnitura la Consiliul Județean

PSD își înnoiește garnitura la Consiliul Județean

Politică 26/01/2017 at 22:45

În ședința ordinară de ieri a Consiliului Județean, PSD Sibiu și-a schimbat echipa, ca urmare a rezultatelor de la alegerile parlamentare din luna decembrie. Astfel, Nicolae Avram și Ioan Terea au devenit parlamentari și nu mai pot deține statutul de aleși județeni. Avram a devenit senator, iar Terea a câștigatRead More

Se elimină taxa de obţinere a permisului de conducere, cea de înmatriculare autovehicule şi timbrul de mediu

Se elimină taxa de obţinere a permisului de conducere, cea de înmatriculare autovehicule şi timbrul de mediu

Administrație 26/01/2017 at 22:42

Date fiind prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie 2017 se elimină următoarele taxe:  -Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şiRead More

Posibilele derapaje fiscale depreciază leul

Economie 26/01/2017 at 22:37

ncordarea existentă pe scena politică, provocată de ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, dar și riscurile apariției unor derapaje fiscale cauzate de promisiunile electorale ale guvernului PSD-ALDE au readus leul pe depreciere, după mai multe ședințe de întărire a acestuia. Cursul euro a urcat de la 4,4939 la 4,4985Read More

Anunţ concurs de ocupare funcţie publică în cadrul Primăriei Sadu

Utile 25/01/2017 at 21:32

Primăria comunei Sadu, judeţul Sibiu, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante: inspector, grad profesional asistent, Compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sadu, în data de 27 februarie 2017 (proba scrisă) ora 10 ºº şi 01 martie 2017 (interviul) ora 10ºº. Termen limită deRead More

Anunţ licitaţie publică Primăria Sadu

Utile 25/01/2017 at 21:28

Comuna Sadu, cu sediul în Sadu, str. Inocenţiu Micu Klein, nr. 36, judeţul Sibiu, telefon 0269/568119, fax 0269/568027, organizează a doua procedură de licitaţie publică deschisă pentru închirierea unor spații în suprafață totală de 40 mp, situate la etajul imobilului „Complex Comercial”, amplasat în comuna Sadu, str. Inocenţiu Micu  Klein,Read More

Sibiul a primit titlul Regiune Gastronomică Europeană 2019

Sibiul a primit titlul Regiune Gastronomică Europeană 2019

Administrație 25/01/2017 at 17:03

Sibiu este, de astăzi, în mod oficial Regiune Gastronomică Europeană în 2019.

Riff, din nou ”pe drum”

Riff, din nou ”pe drum”

Timp liber 25/01/2017 at 09:41

Grupul RIFF începe anul 2017 în forță, cu un show susținut luni 30 ianuarie, de la ora 19.o0, în sala Teatrului Gong Sibiu. Evenimentul face parte din seria de concerte organizate pentru promovare noului album muzical, cel de al 11 –lea, al grupului. RIFF , ”Pe drum …”, cuprinde  piese mai noi și mai vechiRead More