Vizită germană la nivel înalt în Sibiu
În această săptămână, o delegație a Ministerului pentru Justiție, Afaceri Europene și Protecția Consumatorului din landul Brandenburg a vizitat regiunea Centru.
În această săptămână, o delegație a Ministerului pentru Justiție, Afaceri Europene și Protecția Consumatorului din landul Brandenburg a vizitat regiunea Centru.
Doi muncitori intoxicaţi cu monoxid, semiconştienţi, au fost transportaţi ieri la spital de ambulanţe SMURD, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
Cea de a IV-a ediție a evenimentului „Ziua Universală a Iei la Muzeul ASTRA“ are loc, anul acesta, sub motto-ul „Ia este bucuria de a fi împreună alături de generaţiile trecute, prezente şi viitoare!“.
O decizie a municipalității îi va pune în încurcătură pe sibienii care locuiesc în zona străzii Revoluției, dar mai ales pe cei de la IPJ, SRI și Academia Forțelor Terestre. Tichetele de parcare devin obligatorii, iar asta ar putea rezolva permanenta criză a locurilor de parcare.
În această săptămână s-au deschis înscrierile pentru Romania Rally Challenge, eveniment dedicat vehiculelor istorice și mașinilor de curse, programat în perioada 17 – 19 august.
Primăria și Consiliul Local Sadu și Asociația Județeană de Turism Sibiu organizează, sâmbătă, 24 iunie, prima ediție a manifestării culturale „Sărbătoarea iei și a portului popular la Sadu“. Menirea manifestării este de a reînvia tradiția portului popular și a purtării iei în comuna Sadu, ce sunt atestate fotografic încă dinRead More
Festivalul Zilele Vecinătății se va desfășura sâmbătă și duminică, iar, pentru organizarea lui, strada Hipodromului se va închide între străzile Oituz și Mirăslău de vineri, 23 iunie, de la ora 17.00, până luni, 26 iunie, ora 8.00, ocupând carosabilul și spațiile de parcare.
Societatea ELECTRIC COM 3M SRL Sibiu este un partener de nădejde pentru sibieni și o certitudine pentru mediul de afaceri sibian. Societatea sibiană pune la dispoziția partenerilor de afaceri toată gama de materiale și echipamente electrice industriale și rezidențiale. Din magazinele societății se pot achiziționa de la cabluri, întrerupătoare șiRead More
Sfârșitul lunii iunie marchează pentru iubitorii dansului din întreaga țară un adevărat eveniment: Sibiu Dans Festival – ediția a XIV-a, un spectacol care include cele mai recente dansuri originale ale studenților români, dar și a celor de peste hotare și este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu.
Cartierul Dioda a intrat în reabilitare în iunie 2016, lucrările finalizându-se după un an. Investițiile în valoare de aproape 4 milioane de lei din bugetul local au avut în vedere modernizarea spațiilor publice, dar și a rețelelor de utilități. Cu toate acestea, oamenii din zonă încă mai au nemulțumiri șiRead More
Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania Sibiu este în plină desfășurare la Sibiu. Surprizele plăcute se țin lanț pentru cinefilii sibieni, de la invitați de marcă la filme multipremiate în festivaluri din întreaga lume.
În urma întâlnirii reprezentanților Filialei Pescarilor Sibiu, societății Hidroelectrica și Jandarmeriei Sibiu, s-a hotărât adoptarea unor măsuri pentru a preîntâmpina evenimente tragice care se pot produce în zona barajelor de acumulare de pe râul Olt.
Odată cu votarea în Parlament a moțiunii de cenzură PSD contra PSD și căderea guvernului Grindeanu, leul a înregistrat aprecieri față de principalele valute.
Directorul unei şcoli de şoferi din municipiul Sibiu a fost reţinut 24 de ore pentru trafic de influenţă şi instigare la fals informatic, fiind bănuit că a luat aproape 4.000 de euro de la câţiva cursanţi care doreau să obţină permisele de conducere, potrivit unui comunicat de presă al ParchetuluiRead More
Delegația USR care va participa la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea prim-ministrului va transmite președintelui Klaus Iohannis că USR nu va susține niciun fel de variantă guvernamentală alături de PSD, a declarat purtătorul de cuvânt al formațiunii, deputatul sibian Dan Barna.