Cele mai noi știri

„Școala Altfel” la  Inspectoratul de Poliție  Județean Sibiu

„Școala Altfel” la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

Societate 25/05/2017 at 16:17

Polițiștii sibieni au desfășurat pe parcursul acestei săptămâni activități în cadrul proiectului „Școala altfel”. Astfel, polițiștii de la rutieră, de la prevenire și cei din Avrig au desfășurat întâlniri cu preșcolarii și școlarii sibieni.

Cursul euro s-a agățat de cota 4,55

Cursul euro s-a agățat de cota 4,55

Economie 25/05/2017 at 16:01

Leul a profitat de conjunctura favorabilă monedelor din regiune și s-a apreciat ușor față de euro iar dolarul rămâne în picaj. Cursul euro a scăzut de la 4,5512 la 4,5496 lei, într-o ședință în care culoarul de tranzacționare a fost foarte îngust, 4,549 – 4,552 lei. Euro se va mențineRead More

De la Pefoc.ro îți alegi soba șemineu cu o durată mare de funcționare (P)

De la Pefoc.ro îți alegi soba șemineu cu o durată mare de funcționare (P)

Economie 25/05/2017 at 15:53

Chiar dacă atunci când vorbim de încălzirea unei locuințe totul ni se pare simplu și ușor de realizat, atunci când suntem în momentul de a alege sursa de încălzire și de a o monta ne vom da seama că nu e tocmai floare la ureche. Sunt multe lucruri pe careRead More

Transporturi agabaritice pe ruta Mârșa – Șoimuș

Evenimente 24/05/2017 at 21:56

Marţi, miercuri, joi şi vineri se  desfășoară două transporturi cu depășiri pe traseul: DN1: Mârșa ÷ Avrig ÷ Veștem ÷ Intersecție DN1 – DJ 106D; A1 (CenturaSibiu): Intersecție DN1 – Intersecție DN1 – DJ106D ÷ Intersecție A1 – Centura Sibiu – DN7H; A1: Intersecție A1 – Sibiu – DN7H ÷ ApolduRead More

Filiala Judeţeană Sibiu a Asociaţiei Comunelor din România angajează secretar dactilograf şi muncitori necalificaţi

Utile 24/05/2017 at 21:49

Filiala Judeţeană Sibiu a Asociaţiei Comunelor din România, cu sediul în comuna Sadu, str. Inocențiu Micu Klein, nr. 36, (sediul Primăriei), organizează, în data de29.05.2017, ora 10:00, concurs pentru ocuparea a 3 posturi de muncitori calificati si un post de secretar dactilograf.   CONDIŢII: Condiţii de desfăşurare: Depunerea dosarelor se vaRead More

Lecții ”altfel” la uzinele de apă ale Sibiului –	Copiii concluzionează: apa este bună !

Lecții ”altfel” la uzinele de apă ale Sibiului – Copiii concluzionează: apa este bună !

Societate 24/05/2017 at 21:47

Aproape 200 de elevi ai Școlilor gimnaziale nr. 1, 6 și 21 din Sibiu au vizitat, în cadrul Programului ”Școala altfel”, uzinele de apă ale Sibiului. Copiii au dorit să afle totul despre drumul pe care apa îl face într-o uzină de apă, transformându-se din apă brută în apă potabilă,Read More

Studenții din căminele ULBS își dezvăluie talentele la ”Garden Party”

Societate 23/05/2017 at 12:19

Studenții din căminele Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu vor încheia anul universitar cu ”Garden Party”. Chiar înaintea începerii sesiunii, aceștia vor avea ocazia să se relaxeze la un nou party organizat de conducerea universității, însă de această dată, petrecerea nu va mai avea loc în cămine, ci în curțile acestora.Read More

BC CSU Sibiu, înfrângere în meciul 2 al finalei mici. Bronzul se decide la Sibiu!

Sport 23/05/2017 at 12:17

Sibienii au pierdut partida de seara trecută, din deplasare la Oradea, și vor juca meciul decisiv pentru bronz, miercuri, 24 mai 2017, de la ora 19:00. Oradea s-a impus pe teren propriu, scor 70-66 (20 – 18, 14 – 14, 17 – 19, 19 – 15).

Avrigenii pot plăti online taxele și impozitele locale

Avrigenii pot plăti online taxele și impozitele locale

Administrație 22/05/2017 at 14:35

Contribuabilii din orașul Avrig și satele aparținătoare au posibilitatea să-și plătească dările locale folosind cardul bancar și fără să piardă timp cu drumurile la Primăriei și statul la coadă.

Preotul Necula, despre femeile dependente de alcool de la centrul „Insula Speranței”: ”Din alcoolism nu se iese singur”

Preotul Necula, despre femeile dependente de alcool de la centrul „Insula Speranței”: ”Din alcoolism nu se iese singur”

Societate 22/05/2017 at 14:08

Terapeuții de la centrul de reabilitare pentru femeile dependente de alcool și droguri „Insula Speranței” de lângă Sibiu au reușit, în ultimii ani, rezultate „neașteptat de bune”, recuperând mai multe femei, în special mame, și totodată și pe familiile acestora, spune preotul Constantin Necula, președintele Asociației Crucea Albastră din România.

Procedura de proiectare și execuție pentru secțiunile 1 și 5 din Autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara în iunie

Procedura de proiectare și execuție pentru secțiunile 1 și 5 din Autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara în iunie

Administrație 22/05/2017 at 13:20

Procedura de proiectare și de execuție pentru secțiunile 1 și 5 din Autostrada Pitești – Sibiu s-ar putea să demareze în luna iunie, în timp ce în cazul Comarnic – Brașov, sperăm ca, în această toamnă, să avem antreprenor pentru lucrările la Variantele de Ocolire de la Comarnic și Bușteni,Read More

Apel la pace în Siria, lansat printr-un concert de excepție pe scena Sibiu Jazz Festival

Apel la pace în Siria, lansat printr-un concert de excepție pe scena Sibiu Jazz Festival

Timp liber 22/05/2017 at 13:16

Un apel la pace în Siria a fost lansat, în premieră la Sibiu, printr-un concert de excepție, pe scena Sibiu Jazz Festival, de artiști veniți din orașul Homs, fosta „capitală a revoluției”.

Tinerii filologi din ULBS, pe locul 1 la competiția AFCN cu proiectul ”Zona Nouă a Culturii”

Tinerii filologi din ULBS, pe locul 1 la competiția AFCN cu proiectul ”Zona Nouă a Culturii”

Societate 22/05/2017 at 11:33

O echipă de tineri filologi din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, formată din asist. univ. drd. Iulia Gîță, drd. Ștefan Baghiu, Vlad Pojoga (master, anul II) şi Cătălina Stanislav (licenţă, anul III), a obținut primul loc la categoria „Promovarea culturii scrise”, în cadrul celei de-a doua sesiuni de finanțareRead More

BC CSU Sibiu joacă meciul 2 pentru bronz

BC CSU Sibiu joacă meciul 2 pentru bronz

Sport 22/05/2017 at 11:26

Baschetbaliștii sibieni joacă astăzi, de la ora 19:00, în deplasare la Oradea, meciul al doilea al finalei mici pentru locurile 3-4. După succesul de pe teren propriu, scor 69-63, galben- albaștri speră la un meci bun.

The Wine Book of Romania – Volumul 2 se va lansa la ULBS

The Wine Book of Romania – Volumul 2 se va lansa la ULBS

Societate 22/05/2017 at 11:20

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va fi gazda lansării celui de al doilea volum al ghidului ”The Wine Book of Romania”, semnat de Marinela V. Ardelean. Evenimentul va avea loc în 23 mai, de la ora 19,00, în Sala Senatului ULBS.