Strategia județeană de dezvoltare a serviciilor sociale a fost avizată
Comisia Județeană de Incluziune Socială Sibiu s-a întrunit, vineri, la Instituția Prefectului – Județul Sibiu.
Comisia Județeană de Incluziune Socială Sibiu s-a întrunit, vineri, la Instituția Prefectului – Județul Sibiu.
Echipa sibiană a câștigat, ieri, pe Stadionul Municipal, cu scorul de 1-0, meciul disputat în compania formației ASU Politehnica Timișoara, contând pentru etapa a VII-a a Ligii 2.
Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a relatat, ieri, fiind audiat ca martor în procesul fostului lider PDL, Vasile Blaga, că a dus mai multe tranşe de bani la sediul PDL din Modrogan, bani pe care i-a lăsat secretarelor, fiindcă aşa i-ar fi cerut Vasile Blaga.
Lucrările de modernizare a drumului județean dintre Avrig și Poiana Neamțului au încins spiritele. Fostul senator liberal de Sibiu și fost primar al orașului Avrig, Ilie Stoica, a criticat dur conducerea Consiliului Județean pentru modul în care se desfășoară șantierul, susținând că „asistăm la un jaf din bani publici șiRead More
Guvernul ia bani de la ministerele principale responsabile cu investiţiile – Transporturi, Dezvoltare – şi dă bani în plus la SRI, Ministerul Public, Justiţe şi Interne. Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a prezentat ieri coordonatele rectificării bugetare.
Consiliul Județean a continuat și în acest an investițiile în centrele de învățământ special din județ, astfel încât elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții optim de studiu. Fondurile au fost alocate din bugetul județului. Au fost realizate lucrări de modernizare a infrastructurii școlare, unul dintre principalele obiective fiindRead More
Muzeul ASTRA şi Asociaţia Culturală „Arhetipuri: datini, muzică, rost”, în parteneriat cu Mişcarea de Rezistenţă, organizează în perioada 9-10 septembrie, cea de-a XII-a ediţie a festivalului „Tarafuri şi Fanfare“ (ediţia a VI-a de Sibiu).
Schimbarea conducerii de la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu reprezintă „o lipsă de viziune marca PSD”, în opinia deputatului Raluca Turcan.
SC Apă Canal SA Sibiu anunță că, în perioada 11 septembrie – 10 octombrie, va executa lucrări de înlocuire a rețelei de canalizare și a racordurilor ce deservesc o parte a imobilelor de pe străzile Islazului și Fundătura Brazilor.
Statistică îngrijorătoare: vârsta medie la debutul în consumul de canabis este de 20,6 ani! Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu a lansat campania de prevenire a consumului de canabis „#POTALTFEL!”.
Cel puțin patru candidați cu ștate vechi în PSD își dispută conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, după demiterea inspectorului general Ștefan Firu. Colegi la partid, adversari la concurs. Până atunci, șef interimar a fost numit fostul adjunct al lui Firu, Gheorghe Bîrză, pe care îl leagă o prietenie veche cuRead More
FC Hermannstadt şi ASU Politehnica Timişoara se întâlnesc sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a Ligii 2. Preşedintele clubului sibian, Teodor Birţ, a salutat iniţiativa suporterilor de a se constitui în galerie.
Primăria Sibiu montează în oraș 20 de mese de șah cu bănci.
Primăria comunei Șelimbăr a deschis procedura de achiziție a două loturi de teren, pe străzile Pictor Nicolae Brana și pe Doamna Stanca, în vederea construirii a două grădinițe, două creșe și terenuri de joacă pentru copii.
Muzeul ASTRA, prin Centrul de Pregătire a Conservatorilor şi Restauratorilor, împreună cu Grupul „Cercetări Avansate pentru Patrimoniul Cultural” (ARCH Group) din Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Textile Pielărie, sucursala Institutul de Cercetare Pielărie-Încălţăminte (INCDTP-ICPI) şi cu Asociaţia Română „Ştiinţă şi Patrimoniu Cultural în Conexiune” (i-CON) organizează, în 13-14 septembrie, la CentrulRead More