Premiați de Rotary
Trei elevi sibieni au fost recompensați de Rotary Club cu premii în valoare de 13.000 de lei, pentru pasiunea lor față de științele exacte.
Trei elevi sibieni au fost recompensați de Rotary Club cu premii în valoare de 13.000 de lei, pentru pasiunea lor față de științele exacte.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, deputatul sibian Dan Barna, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că Guvernul şi Parlamentul au funcţionat, în ultimul an, „precum o casă de avocatură şi de mentenanţă a lui Liviu Dragnea”.
Hospice-ul pentru copii „Dr. Carl Wolff” din Sibiu, singurul centru din România pentru copiii bolnavi aflați în fază terminală, este acum în pericol să nu mai poată funcționa.
Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a declarat că, de azi, precipitaţiile se vor extinde în toată ţara, iar la munte ploile se vor transforma în ninsori, astfel temperaturile vor fi cuprinse între -5 şi cel mult 10 grade.
Preotul Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi din Mitropolia Ardealului, spune că i-ar plăcea să existe un partid al sibienilor, „în care să nu mai conteze deloc politicul”.
Adunarea Reprezentanţilor FDGR a decis, în şedinţa sa din 24 noiembrie, să se alăture iniţiativei Uniunii Salvaţi România (USR).
Echipa sibiană a câștigat, ieri după-amiază, cu scorul de 2-0, meciul disputat pe Stadionul Municipal în compania formației Sportul Snagov, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii 2, ultima a turului.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede declararea şi ridicarea zilei de 18 decembrie la nivel de sărbătoare naţională, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din România.
Până în 23 martie, artiștii și companiile, directorii de festivaluri, producătorii, programatorii și finanțatorii din sectorul artelor spectacolului se pot înscrie la Bursa de Spectacole de la Sibiu, care se desfășoară în perioada 11 – 16 iunie 2018.
Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri este de 9.946, cu 46 mai multe decât săptămâna trecută, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP).
Peste 5.000 de oameni au protestat la Sibiu, în această seară, împotriva revoluției fiscale și a modificării legilor justiției.
În cadrul programului de reabilitare a străzilor pe anul 2017, în comuna Rășinari au fost recent asfaltate străzile Bozilor și Fierului.
Continental continuă să promoveze soluții tehnologice pentru un viitor fără emisii și, folosindu-și cunoștințele și progresele în tehnologia auto 48V, aduce acum două unități de antrenare de 48V pe bicicleta electrică.
Deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Ovidiu Ganţ, a anunţat că nu va vota legile Justiţiei, iniţiativa legislativă privind ONG-urile şi nici modificările la Codul Fiscal.
Marţi, 24 octombrie, ora 19, în Sala Thalia, va avea loc al un concert din turneul de lansare a CD-ului „Twenty Shades of Music”, ai cărui protagonişti sunt doi dintre cei mai apreciaţi și activi muzicieni români: flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare.