INCENDIU puternic la Mediaș. Locatarii unui bloc au fost evacuați
Pompierii au evacuat 17 locatari ai unui bloc din municipiul Mediaş, ieri, după ce a luat foc un apartament la etajul 4 al clădirii, însă nimeni nu a fost rănit.
Pompierii au evacuat 17 locatari ai unui bloc din municipiul Mediaş, ieri, după ce a luat foc un apartament la etajul 4 al clădirii, însă nimeni nu a fost rănit.
Meteorologii sibieni avertizează că este risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, în munţii Făgăraş, unde doi turişti au fost surprinşi ieri de una dintre cele zece avalanşe care au avut loc în judeţul Argeş.
Sătenii din Tălmăcel vor da viață, din nou, unui obicei unic în România.
BC CSU Sibiu a câștigat primul meci al returului de campionat, după o partidă intens disputată în Sala Transilvania.
Consilierul misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, crede că Boboteaza trebuie să însemne pentru fiecare dintre noi „un nou început, o restartare, o refundamentare a vieţii”.
În anul 2017, Aeroportul Internațional Sibiu a înregistrat un număr total de 533.306 pasageri, cu mai bine de o treime mai mult decât în anul anterior, când au fost înregistrați în total 390.417 pasageri.
Sibienii interesați de o carieră în structurile Ministerului de Interne au șanse să prindă un post la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Dumitru Croitoru” sau Inspectoratul de Jandarmi Judeţean. În aceste zile, cele două instituții organizează concursuri prin încadrare directă.
Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, vor deschide traficului primul lot de autostradă din 2018.
„Bărbate, treci la fapte” este comedia care deschide noul an teatral la TNRS, vineri, 5 ianuarie, de la ora 19.00.
Mesagerul de Sibiu vă reamintește momentele semnificative din anul care tocmai s-a încheiat.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă a anului, iar sămbătă, în ziua de Bobotează, se vor înregistra temperaturi de până la 16 grade, urmând ca, de marţi, să se mai răcească.
Primăria Sibiu a efectuat, în lunile noiembrie și decembrie 2017 o serie de lucrări care să faciliteze accesul și circulația persoanelor cu dizabilități pe străzile din municipiul Sibiu. Proiectul a vizat mai multe zone din centrul orașului și principalele bulevarde și a constat în trei tipuri de lucrări.
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a promis sprijinul total al ministerului pe care îl conduce și al Guvernului pentru dezvoltarea domeniului schiabil în Masivul Făgăraș, în special în zona Bâlea.