Bătălie în funpark la concursurile de cross
4XCross a fost, de departe, cel mai spectaculos concurs al acestui sezon.
4XCross a fost, de departe, cel mai spectaculos concurs al acestui sezon.
Prefectul Adela Muntean, în calitate de președinte al Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, a convocat, astăzi, o nouă ședință de fond funciar.
Următorul concert ai stagiunii camerale „Florescu-Fernandez & Friends” este programat pe 25 februarie, în Sala Oglinzilor de la sediul Forumului German.
Nu trece o zi fără să fie descoperite noi efecte negative ale „revoluției fiscale”. De această dată este vorba despre viitorii părinți. Dacă angajatorul nu a mărit salariile brute, oamenii nu vor avea doar venituri mai mici, dar şi indemnizaţii de creştere a copilului reduse.
Elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu vor susține spectacolul „Valentine’s Day Musical” la sediul Forumului German.
Liberale sau iliberale, din UE sau NATO, din spațiul euro sau din zona Schengen, țările europene își văd fiecare de treaba lor.
Șapte agenții poștale din județ nu funcționează, din lipsă de personal.
BC CSU Sibiu a pierdut partida din sferturile de finală ale Cupei României, după un meci dramatic, cu trei reprize de prelungiri în compania celor de la BC SCM Timișoara, scor final 101-103 (13 – 27, 26 – 22, 20 – 18, 19 – 11, 10 – 10, 10 –Read More
Intrarea în noul an chinezesc va fi celebrată la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu printr-un eveniment organizat de Institutul Confucius.
Comunitatea artistică sibiană este din nou în doliu.
Tinerii astronomi sibieni au obținut medalii, menţiuni şi calificarea în lotul României la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică.
Există metode simple de a economisi, unele cunoscute de toată lumea, altele neştiute, dar care dacă sunt puse în practică au drept rezultat mai mulţi bani.
Grupul parlamentar USR va decide dacă va extinde „pentru toţi colegii” iniţiativa a doi deputaţi ai acestui partid de a dona banii în plus primiţi la indemnizaţie unui ONG, a declarat deputatul de Sibiu Dan Barna.
Aproximativ 70 de sibieni au participat, aseară, timp de mai bine de o oră, la protestul „Toţi pentru Justiţie şi fiscalitate coerentă!”.