Paștele catolic a adus aprecierea leului
Lipsa investitorilor de pe marile piețe vestice, aceștia aflându-se în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Paștelui catolic, a permis aprecierea leului față de principalele valute.
Lipsa investitorilor de pe marile piețe vestice, aceștia aflându-se în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Paștelui catolic, a permis aprecierea leului față de principalele valute.
Până în 12 aprilie, în incinta Facultății de Litere și Arte Sibiu, este deschisă pentru publicul iubitor de artă expoziția de icoane și pictură în care au pus suflet un număr de 17 artiști plastici din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici filiala Sibiu.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează, vineri, 20 aprilie, Bursa generală a locurilor de muncă în Sibiu și Mediaș.
Ministerul Sănătăţii a livrat către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu un aparat de Rezonanţă Magnetică (RMN) de care vor beneficia toţi pacienţii din judeţ.
Consiliul Județean Alba a plătit 11.000 de euro pentru 93 de postări pe Facebook și 67 pe Instagram, în cinci luni, scrie publicația locală alba24.ro.
Primăria Sibiu ia măsuri pentru eficientizarea activității Serviciului de Evidență a Persoanei, de la care sibienii obțin actele de identitate. Scopul acestora este eliminarea aglomerației de la ghișee.
Primăria Sibiu marchează și anul acesta, în 2 aprilie, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.
Rafaela Fernandez Samodaiev, elevă în clasa a III-a la Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu, este câștigătoarea Premiului II la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală – clasele III-VIII, secțiunea Vioară.
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) va avea propriul candidat de primar pentru municipiul Sibiu, posibil tot pe Astrid Fodor, însă nu are „locomotivă” electorală la Consiliul Județean.
Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost arhiplină în Duminica Floriilor, când ÎPS Laurențiu, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din slujitorii Catedralei și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat recent un set de norme pentru introducerea, de astăzi, a plăţilor eşalonate pentru Pilonul II şi III de pensii private. Până în prezent, suma acumulată din contribuţii se plătea numai o dată, integral, la ieşirea în pensie.
Creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora sunt măsuri din noul contract-cadru pe anul 2018, care intră în vigoare din data de 1 aprilie.
În urma simulării probelor scrise de la examenul de bacalaureat, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, este de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
De Florii, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim. Tot atunci sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori.