Cele mai noi știri

Apreciere în linie a leului

Apreciere în linie a leului

Economie 11/09/2018 at 15:35

Leul s-a apreciat comparativ cu principalele valute, evoluție asemănătoare cu cea a altor monede din regiune, pe fondul scăderii aversiunii față de risc.

Corul Madrigal

Corul Madrigal va cânta la Sibiu pe 18 septembrie

Cultură 11/09/2018 at 15:12

Din motive independente de organizator, concertul ”Centenar” susținut de către Corul Madrigal în cadrul Festivalului de Operă de la Sibiu va avea loc marți, 18 septembrie, în loc de 25 septembrie, așa cum a fost programat inițial, anunță Filarmonica de Stat Sibiu.

Șantier la kilometrul zero

Șantier la kilometrul zero

Administrație 11/09/2018 at 15:00

Separatoarele sensurilor de circulație de pe tronsonul Piața Unirii – Andrei Șaguna – Morilor vor fi reamenajate.

Zece zile până la Turneul Internațional Memorialul Tordai

Zece zile până la Turneul Internațional Memorialul Tordai

Sport 11/09/2018 at 14:53

Așteptarea a luat sfârșit! Doar 10 zile ne mai despart de prima întâlnire din Sala Transilvania a baschetbaliștilor sibieni cu suporterii.

Luna noiembrie aduce o nouă ediție TEDxSibiu

Luna noiembrie aduce o nouă ediție TEDxSibiu

Societate 11/09/2018 at 14:34

În această toamnă, Sibiu va fi acaparat de idei demne de răspândit.

Furiant Quartet deschide stagiunea camerală “Florescu-Fernandez & Friends” 2018-2019

Furiant Quartet deschide stagiunea camerală “Florescu-Fernandez & Friends” 2018-2019

Cultură 11/09/2018 at 14:26

Duminică, 7 octombrie, la ora 17.00, va avea loc primul concert din stagiunea camerală “Florescu-Fernandez & Friends” 2018-2019, cu invitați speciali Furiant Quartet din Germania.

Medic sibian, ales vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie

Medic sibian, ales vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie

Sănătate 11/09/2018 at 14:21

Șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu a fost ales vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie.

Mitropolitul Ardealului și inspectorul școlar general, prezenți la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Octavian Goga”

Mitropolitul Ardealului și inspectorul școlar general, prezenți la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Octavian Goga”

Învățământ 10/09/2018 at 17:44

La festivitatea deschiderii noului an școlar 2018-2019 organizată astăzi la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu a fost prezent ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Prefectul și subprefectul Sibiului s-au întors la școală pentru o zi

Prefectul și subprefectul Sibiului s-au întors la școală pentru o zi

Învățământ 10/09/2018 at 17:12

Prefectul Adela Muntean și subprefectul Horațiu Marin au participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar organizate la Școala Gimnazială nr. 8, Școala Gimnazială „Regina Maria” și Colegiul Economic „George Barițiu” din municipiul Sibiu.

„Încoace și încolo” portretizează cu mult umor absurdul birocratic din spațiul european

„Încoace și încolo” portretizează cu mult umor absurdul birocratic din spațiul european

Cultură 10/09/2018 at 16:59

Regizorul german Alexander Riemenscheneider montează la TNRS un spectacol despre absurdul birocratic european. „Hin und her / Încoace și încolo” va avea premiera sâmbătă, 15 septembrie.

Clasa Continental. Eclere, o clasă nou-nouță și un loc de muncă asigurat

Clasa Continental. Eclere, o clasă nou-nouță și un loc de muncă asigurat

Învățământ 10/09/2018 at 16:39

Cireașa de pe tortul manifestărilor prilejuite de deschiderea noului an școlar au mâncat-o cei 33 de elevi de la Colegiul Tehnic Independența înscriși în sistemul de învățământ profesional dual. Aceștia au fost întâmpinați în noua lor școală de primarul Astrid Fodor și reprezentanții Asociației Româno-Germane.

România a avut un spor natural negativ de 2.009 persoane, în iulie, faţă de iunie

România a avut un spor natural negativ de 2.009 persoane, în iulie, faţă de iunie

Societate 10/09/2018 at 16:00

Sporul natural al României fost negativ în luna iulie 2018 faţă de luna iunie 2018, ca urmare a faptului că numărul persoanelor decedate a fost cu 2.009 persoane mai mare decât cel al născuţilor vii, potrivit datelor prezentate, azi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cîmpean a ales o școală „altfel”

Cîmpean a ales o școală „altfel”

Administrație 10/09/2018 at 15:57

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat azi la deschiderea noului an școlar la Centrul de Educație Incluzivă Turnu Roșu, una dintre cele cinci unități de învățământ din județ aflate în subordinea Consiliului Județean.

Euro a revenit către pragul de 4,63 lei

Euro a revenit către pragul de 4,63 lei

Economie 10/09/2018 at 15:52

Volatilitatea raportului euro/leu a fost redusă, iar cursul a revenit pe scădere, la fel ca și cel al francului elvețian, în timp ce dolarul a revenit peste pragul de 4 lei.

Început de an școlar la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“

Început de an școlar la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“

Învățământ 10/09/2018 at 15:49

Emoții mari pentru cei aproape 1.000 de elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu“, pentru cadrele didactice, dar și pentru părinții care și-au însoțit, astăzi, de dimineață, copiii la festivitatea de deschidere a nouui an școlar, ce a vut loc în curtea liceului sibian.