Ţinta lui Fodor în 2019: peste 320 de milioane de lei pentru proiectele mari ale oraşului
Primăria Sibiu a depus proiecte în valoare de peste 320 de milioane de lei pentru obținerea finanțării din fonduri europene nerambursabile.
Primăria Sibiu a depus proiecte în valoare de peste 320 de milioane de lei pentru obținerea finanțării din fonduri europene nerambursabile.
Elevii din clasele VI şi IX ar putea avea, săptămânal, o nouă disciplină obligatorie – Educaţie şi cultură media, potrivit unei propuneri în Parlament. Cursul urmează să dezvolte abilităţi de a identifica ştirile false şi să cunoască fenomenul fake news.
Veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
De peste 20 de ani Fabrica de produse lactate Torockoi din Colțești, județul Alba, răsfață românii cu delicioasele lor produse 100% naturale. Iar începând din 2019, clienții se pot bucura de Brânza de tip Brie, cu mucegai alb.
La sfârșitul lunii noiembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 3.525 șomeri.
Românii s-ar putea bucura de o nouă minivacanță la finalul lunii ianuarie 2019, de Ziua Principatelor Unite.
Compania de Drumuri a reuşit să deschidă doar puţin peste jumătate din cei 100 de kilometri de autostrada pe care se angajase să îi inaugureze în 2018. Şi nici pentru anul viitor nu se anunţă vreo accelerare a ritmului de lucru.
Sfântul Ştefan cel Încununat este prăznuit în fiecare an pe 27 decembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, împreună cu soţia sa, la slujba de Crăciun de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu.
La Casa de Cultură a orașului Cisnădie a avut loc, duminică, concertul caritabil „Împreună pentru Elena”.
Astăzi, 24 decembrie, se împlinesc 100 de ani de la înființarea Comandamentului Trupelor din Transilvania, cu sediul la Sibiu, de către Marele Cartier General al armatei române. În fruntea comandamentului a fost numit generalul Traian Moșoiu.
Crăciunul este, pe lângă o sărbătoare creştină, o perioadă a unor tradiţii şi superstiţii transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile României, în special la sate, acolo unde obiceiurile se păstrează mai bine.
Investiție REGIO importantă la Ocna Sibiului, ca urmare a semnării de către primarul Claudiu Predescu și directorul Direcției Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru, Dan Popa, a proiectului de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru realizarea de investiții în domeniul social, pentru „Centrul de servicii Ocna Sibiului”.