Cele mai noi știri
Ciobanii dau lecții de gastronomie
Muzeul ASTRA organizează duminică, 8 septembrie, între orele 11.00 și 17.00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona păstorit, atelierul gastronomic „Cocoloș, caș și smântână / Toate bune ca la stână“.
Sute de mașini cu probleme, trase pe dreapta
Peste 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii Registrului Auto Român, în prima jumătate a anului 2019, prezentau pericol iminent de accidente.
SCRISOAREA CITITORULUI | Pier atributele civilizaţiei şi bunei cuviinţe?
În ultima vreme, pare că ne-au năpădit prea multe devieri ale caracterelor. Le întâlnim mai pretutindeni. Infatuarea, grandoarea, prostia mărginite de o anumită surzenie şi orbire, de negarea realităţilor, de distorsionarea incredibilă a lor domină şi domnesc peste noi.
Înaintăm la rezolvarea problemelor de fond funciar
În calitate de președinte al Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, prefectul Maria Minea a condus, marți, ședința de fond funciar.
S-a stabilit componența Biroului Electoral Județean Sibiu pentru alegerile prezidențiale
Vicepreședintele Tribunalului Sibiu, Andreea-Angelica Dinescu, va conduce Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor prezidențiale
”Recoltele Toamnei” în Piața Mare
Piața Mare este gazdă primitoare, timp de trei zile, între 6 și 8 septembrie, pentru o sărbătoare la care recoltele toamnei sunt sărbătorite așa cum se cuvine.
PSD Sibiu oferă o șansă în plus la educație (P)
Organizația Municipală PSD Sibiu a fost și în acest an alături de copiii care aparțin de Parohia Țiglari.
Trageri demonstrative în poligonul Poplaca
Studenții infanteriști vor executa, în această noapte, trageri în poligonul de pe Calea Poplăcii.
Tineri în PERICOL
48,9% dintre tineri susţin că au avut cel puţin o dată gânduri de suicid – rezultă dintr-un studiu care face parte din teza de doctorat a psihologului sibian Mihai Copăceanu, cu tema „Starea de sănătate şi consumul de substanţe psihoactive în rândul tinerilor din România”.
Doi intră, doi ies! FC Hermannstadt a mai adus doi jucători străini și a prelungit contractul căpitanului Petrescu
Mattia Persano și Afonso Taira au fost legitimați ieri de FC Hermannstadt.
Cine este pasagerul 2 milioane de pe Aeroportul Internaţional Cluj
Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca a sărbătorit ieri pasagerul cu numărul două milioane.
Profilul celor mai căutați candidați pe eJobs
CV-urile care au înregistrat cele mai multe vizualizări pe platforma eJobs în perioada ianuarie-august 2019 sunt cele ale candidaţilor din grupa de vârstă 36-45 de ani, informează firma de recrutare într-un comunicat.





















