Încă un jandarm sibian a plecat în misiune în Afganistan
Trei ofițeri români vor reprezenta la cel mai înalt nivel Jandarmeria Română, în teatrul de operații din Afganistan.
Trei ofițeri români vor reprezenta la cel mai înalt nivel Jandarmeria Română, în teatrul de operații din Afganistan.
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că în noaptea de 4 spre 5 martie, din cauza precipitațiilor abundente, turbiditatea apei ce intră în Stația de tratare Tilișca a crescut peste limita admisă.
Patru elevi sibieni, însoțiți de prof. Cismaş Dorina şi prof. Tănasă Nicoleta, au participat între 25 și 31 ianuarie la un schimb de experienţă, în cadrul unui proiect Erasmus+, în localitatea Eisenstadt din Austria.
Juniorii BC CSU Sibiu vor avea parte, până la finele lunii mai, de o experiență inedită!
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și vicepreședintele Christine Manta – Klemens au primit azi vizita unui grup de experți din cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care în perioada 24 februarie – 6 martie desfășoară o vizită de țară în România pe tema discriminării împotriva fetelor și femeilor.
ÎPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, va susține la Sibiu o conferință intitulată „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”.
Vremea frumoasă de afară a devansat redeschiderea skate park-ului din zona Obor.
Facultatea de Inginerie – Departamentul de Mașini și Echipamente Industriale din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a organizat în 27 februarie prima etapă a „Concursului de roboți mobili – powered by Marquardt”.
Interpreta Analia Selis va concerta la Sibiu în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Tango Simfonic – Milonga de mis amores”.
Primăria municipiului Sibiu recrutează voluntari pentru Centrul de Informare Turistică (CIT) din sediul central al primăriei pentru a promova orașul.
Teodor Birț promite să finanțeze gruparea din Alba Iulia.
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 3 martie, se va interveni pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe conducta de distribuție a apei potabile, pe strada Măgurii, din Cisnădie.
Copiii din Săcădate au respectat și anul acesta tradiția Mărțișorului.